Prima pagină » Magazin » Oreste Teodorescu, guru și patron la Vama Veche. Ce este MOLOTOV, locul „secret” al fostului prezentator TV

Oreste Teodorescu, guru și patron la Vama Veche. Ce este MOLOTOV, locul „secret” al fostului prezentator TV

Oreste Teodorescu este patronul terasei Molotov din Vama Veche.

A renunțat la emisiunea pe care o realiza la Antena 2, iar de mai bine de doi ani se dedică exclusiv cursurilor de dezvoltare personală prin meditație. Vara, organizează în Vama Veche Tabăra de Alchimie Spirituală. Puțini știu însă, că Oreste Teodorescu deține în aceeași stațiune de pe litoral și o terasă: Molotov.

De aproape zece ani, Vama Veche este „cartierul de vară” pentru vedetă și familia sa. Prima care vine în aici este soția lui Oreste, Liliana. Chiar înainte de începerea sezonului estival, ea deschide „porțile” terasei, așteptându-i pe vamaioți.

„Nevasta mea, care este mintea acestei afaceri – ea și cumnatul meu se ocupă de partea administrativă, eu sunt doar un client privilegiat – vine aici din aprilie”, a povestit Oreste pentru gândul.

„Apoi vine fiica mea, după ce termină cu examenele la facultate. Și eu vin și stau cât pot de mult. Practic, ne mutăm aici și stăm până în septembrie, desigur, însă, cu drumurile de rigoare, când mai avem treabă prin București. Dar acesta este cartierul de vară”, a adăugat el.

FOTO: Facebook//Oreste Teodorescu (Oreste, alături de fiica lui, Sabina)

Totul a început cu mult înainte de demararea business-ului. Mai exact, pe la începutul anilor ”90, când Oreste a vizitat prima dată boema stațiune de pe litoralul românesc.

„La noi a fost o poveste de dragoste la prima vedere. Eu am venit în ”93 prima dată în Vama Veche și m-am îndrăgostit ireversibil de atmosfera de acolo”, a mărturisit el.

Așadar, de atunci, în fiecare vară, a făcut tot ce a putut pentru a petrece cât mai mult timp pe plajă.

„Noi oricum stăteam acolo cam o lună de zile și ne rupea de bani…  Și atunci, gândindu-ne cum să facem să stăm mai mult, am zis să găsim un perpetuum mobile, ca să ne putem întreține aici. Și așa a venit ideea”, a mai spus acesta.

FOTO: Facebook//Molotov Vama Veche

Așa a luat naștere terasa botezată inițial „Pro Placa”: „Se numea așa pentru că exista o placă de surf aici, ca brand. Dar când s-a terminat cu placa, s-a terminat și cu ProPlaca”, a spus amuzat Oreste. „Deci, de vreo cinci ani am schimbat denumirea brandului în Molotov, după celebrul cocktail exploziv”, a continuat el.

FOTO: Facebook//Molotov Vama Veche

FOTO: Facebook//Molotov Vama Veche

Investiția inițială a fost de „câteva zeci de mii de euro”.

„Nici nu ar fi meritat o investiție mai mare, pentru că e vorba doar de două luni, dintre care opt weekenduri sunt mai pline. Restul sunt așa… Vama Veche, Mamaia au devenit destinații de weekend”, a explicat Oreste Teodorescu.

Explicația pentru acest „fenomen” este simplă, crede fostul prezentator TV: „Prețurile au crescut foarte mult. E un cerc vicios: taxe multe și mari, prețuri mari, salarii mici, așa că nu prea îți dă mâna să stai mai mult de un weekend”.

FOTO: Facebook//Molotov Vama Veche

FOTO: Facebook//Molotov Vama Veche

Totuși, cei care vin încă în Vama Veche o fac pentru atmosfera specială, despre care Oreste spune că încă există dacă „știi unde să o cauți”.

„Oamenii nici nu știau că este terasa mea”, a explicat el, întrebat fiind dacă cei ce trec pragul terasei nu sunt atrași mai degrabă de numele lui. „Ei vin pentru libertatea pe care o mai au pe aici și pentru atmosfera aceasta de pace generalizată”, a completat Oreste.

Și, dacă soția lui se ocupă de Molotov, nici Oreste nu stă chiar degeaba. Acesta coordonează Tabăra de Alchimie Spirituală, eveniment pe care îl organizează în Vama Veche din anul 2010.

FOTO: Facebook//Tabăra de Alchimie Spirituală

În cadrul acesteia, sunt susținute diverse cursuri și seminarii, ședințe de relaxare, exerciții specifice de tonifiere fizică și mentală, autocunoaștere și meditație. Acestea se desfășoară în serii de câte șase zile, în perioada 5 iulie – 12 septembrie, iar costurile sunt cuprinse între 700 și 1000 de lei, potrivit ORDO.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului