OSCAR 2013. A fost ales PREZENTATORUL
Actorul de comedie Seth MacFarlane, creatorul serialului animat „Family Guy”, a fost desemnat prezentatorul principal al galei de decernare a premiilor Oscar din februarie 2013, au anunțat luni reprezentanții Academiei de Film Americane, citați de AFP.
Seth MacFarlane îi urmează astfel actorului Billy Crystal, care a prezentat în februarie prestigioasa gală, pentru a noua oară în carieră, după retragerea lui Eddie Murphy, care a anunțat că renunță la această onoare, după retragerea din echipa de producție a show-ului a regizorului Brett Ratner, care a demisionat din cauza unor fraze homofobe.
„Suntem încântați că Seth MacFarlane va prezenta Oscarurile. Talentul său de actor corespunde perfect obiectivului nostru de a face ca această gală să fie amuzantă și proaspătă”, au declarat producătorii galei, Craig Zadan și Neil Meron.
„Este o onoare imensă”, a comentat la rândul său Seth MacFarlane.
Seth MacFarlane, creatorul îndrăgitului serial de televiziune animat „Family Guy”, în care abundă umorul ireverențios, a debutat recent ca regizor de lungmetraj, lansând comedia „Ted”, ale cărei personaje principale sunt actorul Mark Wahlberg și un urs de pluș impertinent.
„Family Guy” este un serial animat american despre o familie ce locuiește într-o suburbie a orașului Quahog, Rhode Island – o suburbie ficțională a Rhode Island. Viețile lor se învârt în jurul obiectelor și ideilor din „popular culture” încorporată în conversații și evenimente. Serialul fost creat de Seth MacFarlane pentru rețeaua de televiziune Fox, în 1999.
Succesul de care s-a bucurat serialul „Family Guy” l-a determinat pe MacFarlane să lanseze alte două continuări animate ale show-ului, intitulate „The Cleveland Show” și „American Dad”.
Actorul american este însă și un muzician foarte talentat. El a susținut concerte cu casa închisă la prestigioasele Royal Albert Hall din Londra și la Carnegie Hall din New York și a primit două nominalizări la premiile Grammy pentru albumul lui de debut din 2011, intitulat „Music Is Better Than Words”.
Cea de-a 85-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie în fostul Kodak Theatre din Los Angeles, denumit în prezent Dolby Theatre, după numele noului sponsor. Nominalizările vor fi anunțate pe 10 ianuarie.