Oscar 2018. Cine sunt favoriții la câștigarea premiilor și cum se pregătește Hollywood-ul pentru prima gală Oscar de după scandalul Weinstein

Oscar 2018. Cine sunt favoriții la câștigarea premiilor și cum se pregătește Hollywood-ul pentru prima gală Oscar de după scandalul Weinstein
Publicat: 03/03/2018, 12:53

Academia de film americană (Academy of Motion Picture Arts and Sciences), organizatoarea galei, se află și sub presiunea de a nu reproduce gafa istorică de anul trecut: în mod eronat, lungmetrajul „La La Land”, de Damien Chazelle, a fost anunțat drept câștigătorul premiului Oscar pentru cel mai bun film, în locul peliculei „Moonlight”, de Barry Jenkins. Două minute mai târziu, eroarea a fost corectată, dar haosul fusese deja provocat.

„Nu îmi amintesc de un alt an plin de atâtea incertitudini: există cel puțin patru posibili mari câștigători” ai premiului pentru cel mai bun film, a declarat pentru AFP jurnalistul Tim Gray, de la publicația Variety.

Filmul „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, de regizorul britanic Martin McDonagh, este unul dintre favoriți, potrivit site-ului specializat Goldderby.com.

Cu șapte nominalizări, printre care două pentru cel mai bun rol secundar masculin (Sam Rockwell, favorit, și Woody Harrelson) și una pentru cel mai bun rol principal feminin (Frances McDormand), filmul prezintă, cu umor negru, furia unei femei în doliu, care se folosește de trei panouri publicitare pentru a relansa ancheta asupra morții fiicei sale.

Filmul concurează cu pelicula fantasy regizată de Guillermo del Toro „The Shape of Water”, lider în topul nominalizărilor, cu 13. Del Toro este favorit la premiul Oscar pentru cea mai bună regie, a acestui basm straniu despre o femeie mută îndrăgostită de o creatură acvatică ce este ținută captivă într-un laborator american.

Christopher Nolan este și el favorit, pentru regia filmului „Dunkirk”, care a obținut opt nominalizări. Filmul prezintă operațiunea Dynamo, evacuarea disperată a armatei aliaților de pe plaja din Dunkirk, în 1940.

„Darkest Hour”, nominalizat și el la premiul Oscar pentru cel mai bun film, prezintă același episod din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, însă văzut din Anglia: bătălia politică dusă de Winston Churchill.

În rolul lui Churchill, Gary Oldman, magnetic – și de nerecunoscut sub machiajul complex -, este considerat favorit la premiul Oscar pentru cel mai bun actor principal.

Concurează cu mari șanse pentru același premiu franco-britanicul Timothée Chalamet, în vârstă de 22 de ani, care a sedus Hollywood-ul cu rolul unui adolescent îndrăgostit de profesorul lui în „Call me by your name”.

Pentru acest film delicat, regizat de Luca Guadagnino, scenaristul James Ivory ar putea primi, la 89 de ani, primul său Oscar din legendara sa carieră („The Remains of the Day”, „Howards End”).

Pionieră a noului val, Agnès Varda, în vârstă tot de 89 de ani, ar putea primi un Oscar pentru documentarul său „Visages, Villages”, coregizat cu artistul JR.

În ceea ce privește discursurile de la gală, „vor fi în mod sigur subiecte politice în monologul (de introducere) susținut de Jimmy Kimmel”, este de părere Tim Gray, adăugând că și laureații ar putea vorbi despre subiecte sensibile, precum mișcările #MeToo și Time’s Up, contra hărțuirilor sexuale, diversitatea în industria de film și despre #NeverAgain, mișcarea împotriva violențelor comise cu arme de foc.

Lumea cinematografiei este încă sub stare de șoc după dezvăluirile despre Harvey Weinstein.

Peste o sută de femei, printre care actrițe precum Rose McGowan și Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărțuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariției, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein a negat acuzațiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliției americane și britanice. Producătorul, care face tratament pentru dependența de sex, nu a fost încă pus sub acuzare.

În urma acuzațiilor, în SUA a fost inițiată o mișcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook și pe alte rețele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experiențelor de hărțuire sexuală sau abuz și au folosit hashtag-ul „#MeToo” („Și Eu”, n.r.). Mai multe personalități s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga și actrițele Anna Paquin și Evan Rachel Wood. În plus, au fost și bărbați care s-au implicat în acest demers, între aceștia fiind actorul Javier Munoz.

Scandalul a afectat și carierele altor bărbați puternici de la Hollywood, printre care actorul Kevin Spacey și producătorul Brett Ratner.

Academia de film l-a exclus din rândul membrilor săi pe Harvey Weinstein și promite reforme. Și, pentru a evita gafa de anul trecut, a promis că s-au luat noi măsuri, inclusiv repetiții și o verificare mai atentă a plicurilor cu numele câștigătorilor.

Cea de-a 90-a ediție a galei premiilor Oscar va avea loc duminică seară, la Dolby Theatre (Hollywood & Highland Center) din Los Angeles, și va fi difuzată live de postul de televiziune ABC. Umoristul Jimmy Kimmel va fi gazda ceremoniei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță