(P) În cât timp am putea avea primele orașe Smart în România? Liu Ke, CEO Huawei Technologies România: „Soluțiile Smart City pot fi implementate în câteva luni. Adevărata provocare este dezvoltarea strategiei de management urban”
Traficul infernal din marile orașe, lipsa locurilor de parcare, sistemul de transport în comun deficitar, intervențiile dificile în caz de urgență și multe alte probleme „fierbinți” ale orașelor din România ar putea fi doar niște amintiri în câțiva ani, datorită tehnologiilor moderne și soluțiilor Smart City.
Internetul Lucrurilor (Internet of Things), Big Data, Cloud, Cyber Security, deși concepte puțin cunoscute publicului larg în acest moment, vor ajunge pe buzele tuturor, în viitorul apropiat și vor schimba fața orașelor, așa cum le cunoaștem astăzi, estimează Liu Ke, CEO Huawei Technologies Romania, într-un interviu acordat Gandul.info. Compania, unul dintre cei mai mari furnizori globali de telefoane mobile și echipamente și servicii pentru operatorii de comunicații, și-a prezentat strategia de dezvoltare și soluțiile Smart City autorităților din România, în cadrul Smart City Forum 2017, desfășurat recent la București.
Cum arată un Smart City?
La nivel macro, un oraș inteligent este privit ca un efort colectiv de a prospera și de a se dezvolta, în condiții dificile. Un oraș care își gestionează resursele eficient, care oferă servicii interactive și în care locuitorii se simt bine, mândri că trăiesc acolo. Există foarte multe perspective după care am putea defini un oraș inteligent. Deși nu există o definiție clară a unui Smart City, o noțiune comună include utilizarea Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în cadrul proceselor administrative, un concept care înglobează o serie de sisteme, precum Internet of Things, Cloud Computing, Big Data etc. Toate aceste lucruri, interconectate, fac serviciile unui oraș mai interactive și mai eficiente.
La nivel practic, utilizarea acestor tehnologii s-ar putea traduce prin camere de supraveghere inteligente sau senzori, care surprind informații în timp real din trafic, pe care le transmit în timp real autorităților, care au acces la ele dintr-un centru de comandă inteligent, din care pot reacționa rapid, sisteme ce împiedică atacurile cibernetice, infrastructură modernizată, cu ajutorul aplicațiilor Smart City, precum Smart Parking sau Smart Transportation, aplicații care ajută la monitorizarea sănătății personale, aplicații de educație smart, guvernare smart. Toate aceste facilități intră sub marea umbrela Smart City.
Deja o realitate în multe părți ale lumii, tehnologia Smart City pătrunde treptat și în România și începe să ne facă viața mai ușoară. Un lucru este clar: nu mai putem evita transformarea. Deja numărul orașelor a crescut semnificativ în ultimele decenii, ajungând, în prezent, la un grad de urbanizare la nivel mondial de 50%. Iar trendul este crescător în favoarea urbanizării. Pe măsură ce apar tot mai multe orașe, iar acestea își dezvoltă gama de servicii, administrațiile locale și modul de guvernare trebuie să facă față la numeroase provocări. Pentru a răspunde acestora provocări, sociale, economice, arhitecturale, de infrastructură, securitate și de mediu, orașele trebuie transformate.
În cât timp se poate produce această transformare pentru orașele din România și care ar fi provocările aferente?
Un oraș poate deveni Smart în câteva luni. Tehnic vorbind, atât durează. Adevărata provocare este reprezentată de toată munca de planificare din spate, strategia de management urban și procesul de decizie. Pentru a deveni Smart, un oraș are nevoie în primul rând de o strategie și de colaborarea și deschiderea tuturor factorilor de decizie. Și pentru că avem aceste cunoștințe și știm cât de grea este această parte, în ultimul an și jumătate, compania Huawei a purtat o serie de discuții cu peste 10 primării și consilii județene din România, pentru a le prezenta soluțiile Smart City și beneficiile lor.
Principalul obiectiv al acestor întâlniri proactive a fost cel de înțelegere a conceptului, de prezentare a acestuia pe înțelesul oamenilor. Și, deși nu sunt oameni specialiști în tehnologie, credem că aceste discuții au ajutat autoritățile să înțeleagă mai bine importanța acestor proiecte. Am aflat că deschidere în direcția politicilor de dezvoltare a orașelor există, iar autoritățile locale și guvernamentale au acum mingea în terenul lor. România are nevoie de o strategie de dezvoltare Smart City, pentru ca mai apoi să venim cu soluții create pe nevoile fiecărui oraș.
Fiecare oraș este diferit, fiecare oraș are problemele lui. Știm deja că Bucureștiul are mari probleme cu infrastructura de transport, cu locurile de parcare, cu nivelul de poluare, pe când alte orașe mici pot avea nevoie de soluții Smart City care să crească nivelul de siguranță sau care să îmbunătățească accesul la educație sau monitorizarea sănătății – telemedicină etc. Sunt proiecte care aduc administrațiilor locale bani imediat, așa cum sunt soluțiile Smart Parking sau Smart Lighting, cât și soluții care aduc beneficii indirect, care se traduc prin mai multe vieți salvate, un oraș mai sigur sau pur și simplu un oraș mai favorabil mediului de investiții, deci mai prosper.
Ce tipuri de soluții Smart City oferă Huawei și în ce domenii se pot aplica?
Huawei construiește orașe inteligente printr-o gamă completă de produse, tehnologii de ultimă oră, sisteme de arhitectură deschisă, soluții industriale diversificate și colaborări solide la nivel global. Soluțiile Smart City ale Huawei înglobează tehnologii Cloud, rețele, tehnologii de administrare a platformelor, alături de sisteme Cyber Security, întrucât pe măsură ce societatea devine tot mai dependentă de Internet, asigurarea securității cibernetice a devenit o prioritate. Un oraș care are la bază Data Centere, Cloud, Big Data, end point-uri, senzori, toate legate între ele, cu aplicabilitate în transport, infrastructură, mediu, educație, sănătate, securitate etc. Compania noastră are parteneriate cu toți operatorii telecom din piața locală, aceștia având un rol vital în dezvoltarea smart city-urilor – ei sunt liantul, având rețelele deja construite.
Dați-ne câteva exemple de soluții Smart City și care ar fi beneficiile imediate pentru autorități și cetățeni.
Una dintre soluțiile Smart City dezvoltată de Huawei, pe care am expus-o și în cadrul Smart City Forum 2017, la București, este un Centru de Operațiuni Inteligent. Credem noi că poate fi asemănat foarte bine cu sistemul nervos al unui organism viu, integrând și interconectând o serie de informații și procese. Centrul de Comandă Inteligent asigură o platformă complexă și completă pentru operațiuni, tehnologie și management: monitorizează operațiunile orașului, astfel încât autoritățile responsabile să fie informate în timp real, indiferent de condiții, accelerează răspunsul în caz de urgență, facilitând colaborarea intersectorială între diferite autorități, simulează operațiuni etc. Centrul dezvoltat de Huawei este susținut de un sistem Cloud foarte puternic, iar prin colaborarea cu partenerii și colaboratorii noștri globali, oferă diferite facilități, precum managementul bazelor de date ale orașului (populație, informații geografice, adrese etc.), Data Support, aplicații care conectează între ele diferite autorități și departamente (sisteme de alertă, management cyber security etc.).
O altă soluție dezvoltată de Huawei este Smart Government, care înglobează sisteme sigure de Cloud, inclusiv Government-to-Business (G2B), care să faciliteze interacțiunea cu mediul de afaceri, soluții de video conferință, care să încurajeze mobilitatea la muncă și să ajute autoritățile să colaboreze de la distanță etc., toate acestea la costuri mai mici decât cele aferente propriului department de IT și cu o protecție sporită în fața amenințărilor la adresa securității cibernetice.
De asemenea Huawei a dezvoltat, în parteneriat cu specialiști în securitate din toată lumea, o serie de soluții de tip Safe City, extrem de vizuale, care facilitează un răspuns rapid în caz de urgență. De exempla, poliția poate să aibă astfel acces în timp real la date de la accident, înainte să ajungă efectiv la fața locului, cu ajutorul soluțiilor Smart City și realității virtuale.
O altă soluție vizează un subiect aflat pe buzele tuturor: ambuteiajele din trafic și cum putem avea un trafic mai fluid, astfel încât drumul spre muncă să se desfășoare lin și fără stres. Grație Internetului Lucrurilor (Internet of Things), aglomerările din trafic, ambuteiajele, ar putea fi doar o amintire urâtă. IoT se referă la modul în care lucrurile, obiectele (telefon, haine, device-uri) comunică cu utilizatorii via Internet. Acest lucru este posibil prin plasarea anumitor senzori în aceste obiecte, creând un cadru prin care oamenii să poată primi mai multe informații să interacționeze cu ele. Scopul final este să le facă viața oamenilor mai ușoară și mai productivă. Revenind la traficul din Capitală, una dintre soluții ar fi plasarea unor senzori în mașinile pe care le conducem. Ideea ar fi să cream o rețea prin care mașinile să poată comunica între ele, chiar pe străzi. Acești senzori ar putea colecta informații utile despre trafic și starea drumului și alerta șoferii în privința unor probleme în calea lor, accidente etc. Date și mai prețioase ar putea fi culese și prin plasarea de senzori în sistemele de iluminare a străzilor, indicatoare rutiere, camere etc. Avansul realizat de tehnologie în ultima perioadă ne dă încredere că aceste lucruri ar putea deveni realitate mai repede decât ne-am fi imaginat. Beijing, Madrid, Rio de Janeiro sau Mumbai sunt câteva dintre orașele cu sisteme moderne de control al traficul, cu rol de reducere a ambuteiajelor și a timpului de așteptare în mașină.
România a făcut câțiva pași în direcția adoptării soluțiilor Smart City. Vorbim deja de câteva orașe care au început să implementeze proiecte Smart City – Alba Iulia, Cluj-Napoca. Cum priviți aceste eforturi?
În România, există deja autorități locale care au experiență în ceea ce privește Smart City, atât la nivel de înțelegere conceptuală, cât și practic. Sunt orașe care au mai lucrat alături de firme private pentru anumite componente Smart City, Alba Iulia și Cluj-Napoca fiind cele mai reprezentative, ceea ce confirmă încă o dată faptul că orașele Smart nu mai sunt doar un lucru „nice to have”, ci un „must have”. În câțiva ani, lucrurile ar putea arăta cu totul și cu totul altfel decât în prezent, la nivel de management urban.
Ne puteți oferi un exemplu de Smart City din apropierea Bucureștiului pe care îl admirați?
Desigur, Viena este unul dintre cele mai Smart orașe ale Europei, din punct de vedere a calității vieții, infrastructurii și inovației, și se află la doar două ore de mers cu avionul de București. Inițiativa „Smart City Wien” a fost începută în anul 2011, iar proiectul a cuprins transformarea și dezvoltarea inteligentă a mai multor piloni: populație, mediu, administrație, economie, energie și mobilitate, toate strâns legate între ele. Rețeaua de transport public a Vienei este o adevărată mândrie locală și internațională: 5 linii de metrou, cu peste 100 de stații, pe o distanță de 79 de kilometri, 29 de rute de tramvai, 115 rute de autobuz, în total o rețea de transport public de 1.100 de kilometri! Nu este de mirare că într-un singur an (2014), 931.2 milioane de oameni au mers cu transportul public. Există o aplicație care oferă informații în timp real despre programul fiecărie rute, orele plecărilor tuturor tramvaielor și autobuzelor de pe toate liniile, biletele pot fi achiziționate direct de pe aplicație. De asemenea, vizitatorii pot aplica la CityBike, un sistem de închiriere de biciclete foarte smart. De asemenea, sistemul de alimentare cu apă este cu adevărat impresionant. Apa din Viena vine din izvoarele din Alpi în 36 de ore, fără a fi pompată, respectându-se în același timp niște reguli foarte stricte. Un astfel de Smart City aflat în proximtitatea Bucureștiului nu poate decât să ne inspire.
Câte proiecte Smart City are Huawei la activ, la nivel mondial?
Am dezvoltat soluții Smart City în peste 100 de orașe la nivel mondial, de pe mai multe continente.
Există vreun oraș în lume care este integral un Oraș Inteligent?
Nu este nevoie să ai toată gama de soluții pentru a opera ca un Oraș Inteligent. Trebuie doar să ai acele soluții care rezolvă problemele acelui oraș. Barcelona este în topul orașelor de tip Smart City, cu un cartier istoric complet digitalizat (un exemplu clar că tehnologia nu înseamnă distrugerea moștenirii istorice), alături de New York, Londra, Copenhaga, Viena sau Singapore.