Pamela Anderson a imitat o scenă celebră din filmul „Psycho”, într-o reclamă
This browser does not support the video element.
Campania, intitulată „Make a splash for the environment – try vegan”, va fi lansată oficial de starleta canadiană în emisiunea de televiziune „The Ellen DeGeneres Show” ce va fi difuzată pe 21 mai, informează contactmusic.com.
„Râurile sunt secate, nu doar pentru animale, ci și pentru creșterea culturilor de plante folosite la creșterea animalelor în ferme. Obținerea unei jumătăți de kilogram de carne necesită aceeași cantitate de apă care este folosită de oameni timp de șase luni pentru a face duș”, a spus Pamela Anderson.
Filmată de bunul ei prieten, David LaChapelle, noua reclamă a fost realizată într-o perioadă extrem de importantă pentru statul american în care locuiește Pamela Anderson, California, al cărui guvernator Jerry Brown a emis în urmă cu câteva săptămâni un decret care impune reducerea cu 25% a consumului de apă în zonele urbane.
Celebra scenă sub duș din filmul „Psycho” a avut-o ca protagonistă pe actrița Janet Leigh.
„Psycho” a devenit aproape instantaneu un clasic al genului atunci când a fost lansat, în 1960, și mulți pasionați de cinematografie îl consideră drept cel mai bun film regizat de cineastul britanic. Acest film de groază a beneficiat de trei continuări și de un remake realizat în 1999.
Pamela Anderson este de foarte mult timp o susținătoare a mai multor organizații caritabile, inclusiv People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), dar și a unor fundații ecologice.
Pamela Anderson este actriță și fotomodel, fiind cunoscută în special pentru rolurile din serialele de televiziune „Meșterul casei”, „Salvamarii/ Baywatch” și „V.I.P.”. Cariera ei a urmat o curbă ascendentă după ce starleta canadiană a fost desemnată Playmate-ul lunii februarie 1990 de editorii revistei Playboy. De altfel, Pamela Anderson este modelul care a avut cele mai multe apariții pe coperta celebrei reviste americane pentru adulți.