Papa Francisc, într-un interviu istoric: Biserica se poate prăbuși dacă nu renunță la obsesia pentru avorturi, homosexualitate și contracepție
Biserica Catolică se poate prăbuși „ca o casă de cărți de joc” dacă nu renunță la obsesia sa pentru avorturi, homosexualitate și contracepție, a avertizat Papa Francisc, într-un interviu-eveniment acordat unui număr de 16 publicații iezuite din lumea întreagă. Suveranul pontif și-a reafirmat dorința de a reforma Biserica, transmite Daily Mail.
Papa a a făcut aceste declarații în timpul unui interviu de 12.000 de cuvinte acordat după șase luni de activitate în fruntea Bisericii Catolice. „Nu este necesar să vorbim despre aceste probleme de fiecare dată. Nu putem insista pe problemele legate de avort, homosexualitate și metodele contraceptive”, a declarat Papa, avertizând că Biserica pe care o păstorește are nevoie să găsească un nou echilibru.
La fel ca în numeroase alte ocazii din ultimele luni, Francisc a demonstrat încă o dată că se abate de la tradiția comportamentului și limbajului pontifical, atingând o serie de teme considerate tabu de predecesorii săi. Mai mult, pontiful s-a declarat un păcătos, subliniind că „aceasta este cea mai bună definiție” a tipului de om care este el. „Nu este o figură de stil. Sunt un păcătos”, a mai spus Francisc.