Pare un peisaj obișnuit din natură. Detaliul din acestă fotografie te va uimi însă
Simon Menner realizează aceste fotografii încă din anul 2010, după ce a primit acceptul armatei germane. Totul a început cu o scrisoare pe care Menner a trimis-o secretarul german al Apărării în care îi explica demersul pe care voia să îl inițieze. Ulterior a fost contactat de mai mulți militri cu rang înalt care l-au ajutat să aranjeze ședințele foto, scrie Wired.
FOTO: Simon Menner/Wired
FOTO: Simon Menner/Wired
„Nu mă așteptam la multe, dar Armata a fost foarte deschisă”, spune el.
Prima ședință foto a avut loc în zona Mării Baltice cu un grup de lunetiști care abia terminaseră stagiul de pregătire.
FOTO: Simon Menner/Wired
FOTO: Simon Menner/Wired
Simon Menner a continuat seria de fotografii alături de lunetiști veterani, abia întorși din zona de conflict din Afganistan. Ședința foto a avut loc în Alpi.
Lunetiștii se află în fotografii la doar 10 – 15 metri depărtare de ‘țintă”. În viața reală însă aceștia se pot să așeza la un kilometru depărtare.
FOTO: Simon Menner/Wired
FOTO: Simon Menner/Wired
Unele dintre fotografii sunt realizate atât de aproape de lutiști încât poți vedea mici semne care îi dau de gol pe aceștia, dar în cele mai multe nu ai ghici niciodată unde sunt poziționați.