Aubrey Trail, de 52 de ani, este acuzat că a ucis-o pe Sydney Loofe, de 24 de ani, în noiembrie 2017, după care a aruncat rămășițele dezmembrate ale cadavrului pe un drum rural din Clay County, Nebraska, scrie metro.co.uk.
Luni, jurații au fost nevoiți să asculte mărturia bizară despre cultul sexual al lui Trail, acesta numind femeile „vrăjitoare”, pe care le încuraja să ucidă.
Iubita lui Trail, Bailey Boswell, de 25 de ani, este acuzată, la rândul ei, în cazul uciderii lui Loofe, pe care ar fi „agățat-o” pe Tinder.
Autoritățile spun că Loofe a fost ucisă în timpul unei partide de sex în trei, cu Trail și Boswell, pentru care primise 5.000 de dolari.
Luni, Ashley Hills, de 22 de ani, a depus mărturie despre modul în care Trail și Boswell seduceau femei pentru sex.
Aceasta a spus că a cunoscut-o pe Boswell pe Tinder, iar femeia i-a făcut cunoștință cu Trail. Bărbatul i-a arătat lui Hills poze nud cu „fetele lui” pe care le ținea în telefon.
Hills a descris orgiile cu Trail, în timpul cărora bărbatul beneficia de masaj, efectuat de ea, Boswell și o a treia femeie. După masaj, se făcea sex în grup și uneori femeile erau „sugrumate, apoi eliberate”.
Potrivit femeii, Trail a rugat-o să fie „vrăjitoarea lui” și i-a spus „că poate pleca oricând dorește, după ce răpește primul suflet”.
Asta însemna că Hills trebuia să ucidă pe cineva, pentru a scăpa de controlul lui Trail.
Trail a declarat că este vampir și poate zbura, respectiv citi mințile oamenilor. Tânăra a mai declarat că individul vorbea deseori despre crime și le ruga pe femei să ucidă pentru el.
„10.000 de dolari pentru 10 oameni”, a declarat femeia.
„Era o discuție normală pentru el”, a spus ea, adăugând că Trail vorbea săptămânal despre crime și torturi – și susținea că asemenea fapte abominabile i-ar fi dat „superputeri”.
Trail a susținut însă că moartea lui Loofe a fost accidentală. Atât el, cât și Boswell, riscă pedeapsa capitală pentru crima oribilă.
În data de 24 iunie, Trail și-a tăiat gâtul la tribunal, după ce a urlat: „Bailey este nevinovată și vă blestem pe toți”.
Bărbatul a fost dus de urgență la spital și s-a recuperat suficient cât să revină la tribunal, pentru a finaliza mărturia privind uciderea femeii, în timpul actului sexual.