Patru tablouri de Nicolae Tonitza, estimate la peste 300.000 de euro, scoase la licitație

Publicat: 07 09. 2012, 13:28
Actualizat: 10 02. 2019, 03:15

Patru tablouri semnate de pictorul Nicolae Tonitza, a căror valoare cumulată este estimată la peste 300.000 de euro, vor fi vedetele Licitației anuale de Impresionism și Postimpresionism Românesc, organizată de Artmark, pe 25 septembrie, la București.

Alături de Tonitza, capete de afiș vor fi Francisc Șirato, Ion Țuculescu, Samuel Mutzner și Rudolf Schweitzer-Cump în cadrul licitației ce va avea loc pe 25 septembrie, la Atenelul Român, însumând peste 150 de tablouri.

Maestrul Nicolae Tonitza este deținătorul primului loc în topul celor mai valoroase picturi vândute în licitații publice din România – tabloul „În iatac” a fost adjudecat cu 290.000 euro la Licitația de Iarnă Artmark, în 2011.

Tabloul său „Nud cu spatele” (ulei pe carton, 50 × 40 cm) este piesa centrală a licitației de pe 25 septembrie. Valoarea lui estimativă este cuprinsă între 80.000 – 150.000 de euro. Opera a participat la Expoziția Grupului Tonitza – Șirato – Han, din 1935, de la București, și este menționată în nenumărate cataloage de expoziții. Un nud asemănător semnat de Tonitza, „Afize”, a fost vândut cu 160.000 de euro la Licitația de Orientalism Artmark 2011.

Pictura „Fetiță în alb” (ulei pe carton, 40 × 35 cm, valoare estimativă 60.000 – 120.000 de euro) este o altă creație a maestrului Tonitza care întărește titulatura de „Pictorul copiilor”. Opera a făcut parte din colecția familiei scriitorului Lucian Blaga și a participat la numeroase expoziții, printre care și Expoziția „Grupului celor Patru”, din 1927, de la București.

Din perioada petrecută la Balcic provine cea de-a treia pictură semnată de Tonitza, „Micuța tătăroaică (Rachiș Ali)” (ulei pe carton subțire 34,5 × 25 cm), al cărei preț este estimat la 30.000 – 50.000 de euro. La Balcic, artistul a avut câteva modele de tinere la care se adaugă numele unor localnici, în preajma cărora și-a desăvârșit cariera artistică – Tefik, Ali-Memet, Afizé, Cadié, Fatma, Nezibé sau Hagi Iusup Memet.

O oportunitate deosebită pentru colecționari este „Studiu pentru «amurg în câmpie»” (ulei pe carton 35,5 × 41 cm, valoare estimativă 3.000 – 5.000 de euro ), cea de-a patra lucrare din licitație semnată de Tonitza, care se înscrie de această dată între loturile accesibile.

Aproximativ 60% dintre loturi au preț de pornire situat sub 1.000 de euro. Printre acestea se numără și opere semnate de postimpresioniști români importanți, precum Dumitru Ghiață, Ion Musceleanu, Paul Scorțescu, Honoriu Crețulescu, Marin H. Georgescu, Nicolae Enea și Marius Bunescu.

Începând de marți, capodoperele pot fi admirate la sediul Artmark din Palatul Cesianu – Racoviță, până pe data de 24 septembrie, zi în care vor fi transferate la Ateneul Român, pentru licitația din 25 septembrie.