Pe cine vezi în această imagine

Publicat: 17 08. 2012, 16:03
Actualizat: 22 08. 2013, 12:21

Un american și-a scos la vânzare pe eBay…parbrizul, după ce a descoperit chipul lui Michael Jackson în mizeria lăsată de o pasăre, scrie Daily Mail.

Brandon Tudor, 29, din Oswego, Illinois, este sigur că va încinge spiritele printre fanii megastarului, punând pe eBay o „interpretare unică” a idolului lor, la prețul de 500 de dolari.

Sursa: eBay.com

„Toată lumea îl adoră. Nu există vreo persoană care să fi văzut parbrizul și care să nu fi fost de acord că în pata respectivă îl recunoaște pe Michael Jackson”, susține Tudor. Americanul s-a ales cu „darul” pe o autostradă din S.U.A., la 112 kilometri depărtare de Gary, Indiana, locul în care s-a născut Regele pop.

„Unul din două lucruri se va întâmpla: ori se va ajunge la o sumă astronomică, ori nu voi obține nimic” spune americanul.

Mai mult decât atât, Brandon Tudor refuză să își mai folosească mașina, un Cadillac Seville din 1996, pentru ca vântul sau precipitațiile să nu strice chipul megastarului. Bărbatul și-a baricadat automobilul în garaj până în momentul în care un fan înfocat îi va cumpăra parbrizul.

Sursa: 8notes.com

Nu este prima dată când chipul lui Michael Jackson se arată în locuri neobișnuite. În 2009, la scurt timp după moartea megastarului, fanii s-au înghesuit să vadă în Stockton, California, chipul acestuia apărut într-un trunchi de copac. Admiratorii mai spun că l-au văzut pe Michael și în nori, în capota unei mașini sau într-o gaură în pământ.