Peaches, papagalul care imită certurile foștilor stăpâni. Clipul a devenit viral
Atunci când stau în preajma oamenilor, unii papagali învață să exprime anumite cuvinte sau replici scurte. Cazul lui Peaches însă este unul inedit. Papagalul a crescut în casa unui cuplu care în cele din urmă a divorțat. Drept urmare, acum, deși are alți stăpâni, imită certurile și gesturile celor doi foști soți, scrie The Independent.
„O aveam pe Peaches de câteva zile când, într-o după-amiază, a început să țipe și să se agite ca și cum ar fi înjurat pe cineva”, a povestit Elaine Sigmon. „Soțul meu, Don, stătea pe scaun, iar Peaches și-a întor capul către el, așa cum un om face când arată cu degetul când se ceartă… Nu suntem sigur ce zicea, dar cu siguranță voia să-și facă cunoscută opinia”, a adăugat femeia.
Potrivit sursei citate, pasărea face aceste scene zilnic, o dată sau de două ori. Stăpânii au și filmat-o și au pus clipul pe YouTube, unde a adunat aproape 470.000 de vizualizări.