Pedeapsa primită de o femeie gardian din California, care a avut o relație cu un deținut. Șeful tinerei este revoltat: „Nu regretă nimic!”

Publicat: 03 07. 2021, 09:15
Pedeapsa primită de o femeie gardian din California, care a avut o relație cu un deținut. Șeful tinerei este revoltat: „Nu regretă nimic!” / Foto: Captură / Pixabay.com

O femeie gardian din California, care a întreținut relații intime cu un deținut, în fața altor 11 bărbați, a fost condamnată la închisoare.

Tina Gonzalez, în vârstă de 26 de ani, și-a făcut o gaură în pantalonii de la uniformă, pentru a putea întreține relații intime cu un deținut și chiar i-a adus acestuia lame de ras și i-a furnizat informații confidențiale, în timp ce se afla închis în Penitenciarul din Fresno County, scrie thesun.co.uk.

Marți, femeia a fost condamnată la șapte luni de închisoare cu executare și alți doi cu suspendare, sub probațiune.

Șefii ei sperau ca tânăra să fie pedepsită mai aspru, dar nu s-a întâmplat. Pedeapsa maximă ar fi fost de maximum 3 ani și 8 luni.

Șeful închisorii: „Este o minte depravată. Nu regretă nimic”

„Este o minte depravată”, a spus șeful femeii, Steve McComas, ajutor de șerif.

McComas a declarat că Gonzalez s-a lăudat cu discuțiile la telefon, avute cu partenerul de relații intime. În cele din urmă, aceasta a fost prinsă. „Nu regretă nimic”, a mai spus McComas.

Gonzalez nu s-a oprit doar la spectacolele vulgare alături de deținut, în fața altor bărbați, ci i-a furnizat acestuia lame de ras, care pot fi transformate în arme mortale. Mai mult, aceasta l-a informat pe bărbat că urmează percheziții în celule, pentru contrabandă.

Comportamentul deviant al femeii, pus pe seama problemelor de acasă

Avocatul tinerei, Martin Taleisnik, este de altă părere: „Nu a dorit să lezeze pe cineva sau să-și pună în pericol colegii sau alte persoane din închisoare”.

Comportamentul femeii a fost pus de acesta pe seama unei căsnicii ratate. Judecătorul Michael Idiart a considerat că Gonzalez și-a încălcat jurământul profesional și speră să-și remedieze viața.

„Cred că ai făcut ceva groaznic și ți-ai distrus cariera. Dar în același timp cred că ne putem reveni, ai toată viața înainte. Succes”, a spus judecătorul.