Personaje din filme precum „Shrek” și „Madagascar” vor anima parcuri tematice din Rusia
Compania americană DreamWorks Animation a semnat un contract cu Regions Group of Companies care prevede ca multe personaje din francizele sale, precum „Shrek”, „Madagascar”, „How To Train Your Dragon”, „Kung Fu Panda” și „Turbo”, să animeze trei parcuri tematice din Rusia, relatează variety.com.
Parcurile, care vor fi inaugurate în 2015, vor fi amenajate la St. Petersburg, Moscova și Ekaterinburg. Compania Regions Group va asigura designul, construirea și administrarea celor trei parcuri de distracții.
„Turbo”, cel mai recent film de animație produs de DreamWorks Animation, va avea premiera mondială în Rusia, pe 11 iulie, înainte de a intra în circuitul cinematografic din Statele Unite începând din 19 iulie.
„Rusia este una dintre cele mai importante piețe din lume pentru noi”, a declarat Jeffrey Katzenberg, CEO-ul companiei DreamWorks.
Fiecare dintre cele trei parcuri va face parte dintr-un sistem complex de amenajări, care va include un cinematograf, o sală de concerte, un cinematograf 4D, un hotel cu 400 de camere și un centru comercial.
Compania DreamWorks a început să vândă licențe asupra personajelor sale de animație în urmă cu un deceniu prin contracte încheiate cu parcurile tematice ale studiourilor Universal.