Personajul din clipul „Cristi, bă, Cristi” a fost reținut de poliție. Bărbatul a fugit de un echipaj de la Rutieră
This browser does not support the video element.
Bărbatul în vârstă de 46 de ani, despre care surse judiciare au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că este Cristian Antonescu, protagonistul clipului viral „Cristi, bă, Cristi”, a fost reținut duminică, apoi a fost eliberat. Polițiștii l-au acuzat că a condus mașina, vineri, fără permis și nu a oprit la semnalele lor.
Un echipaj de poliție a pornit în urmărirea autoturismului condus de Antonescu, având cu semnalele acustice și luminoase pornite, dar la granița cu județul Mehedinți, echipajul i-a pierdut urma.
„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Motru l-au reținut, duminică, pentru 24 de ore, un bărbat de 46 de ani, din localitatea Broșteni, județul Mehedinți. Acesta, în cursul zilei de vineri, ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Motru, nu a oprit la semnalele polițiștilor. Ulterior s-a depistat să avea permisul de conducere suspendat”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Sâmbătă dimineața, bărbatul a încercat să-i inducă în eroare pe anchetatori, mergând la Poliția Mehedinți, unde a anunțat că altcineva a condus mașina.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca autoturismul în cauză este proprietatea unei femei de 35 de ani, din comuna Broșteni, județul Mehedinți, care, atunci când a fost contactată telefonic, a precizat că se află în Italia și a lăsat autoturismul la domiciliu, în grija soțului său. Ulterior acesta s-a prezentat la sediul Poliției Motru și a precizat că a încredințat autoturismul unui alt bărbat, din localitatea Broșteni. În urma cercetărilor efectuate, la data de 7 octombrie, polițiștii motreni s-au sesizat din oficiu, constatând că persoana care a condus autoturismul ar fi bărbatul de 46 de ani, din comuna Broșteni, județul Mehedinți, care are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.
În urma audierilor, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru au dispus, luni, ca bărbatul să fie eliberat din Arest.
Cristian Antonescu a devenit cunoscut în 2016, când filmulețul „Cristi, bă, Cristi!” a devenit viral pe internet. Clipul înfățișează un bărbat în timp ce este mușcat de un câine, iar în loc să se apere, acesta, ținând în mână o țigare, cere ajutorul stăpânului animalului, pe nume Cristi.