Peste 14.000 de TINERI, dintre care peste 500 din România, vor primi BILETE GRATUITE de călătorie pentru A EXPLORA Europa
În cea de-a doua rundă a inițiativei Comisiei Europene (CE) DiscoverEU au depus cereri aproape 80.000 de tineri din toate statele membre ale Uniunii Europene. Dintre aceștia, 14.536 de tineri europeni au fost selectați pe baza criteriilor de atribuire și s-a ținut cont și de cota stabilită pentru fiecare stat membru al UE.
„Este minunat să vedem cum tinerii europeni utilizează DiscoverEU pentru a-și cunoaște continentul. În total, aproape 180.000 de tineri din întreaga Europă au depus cereri, în timpul celor două runde din 2018. Mulțumită acestei inițiative, am acordat până acum unui număr de aproximativ 30.000 de tineri șansa de a explora culturile și tradițiile Europei și de a se conecta cu alți călători, precum și cu comunitățile pe care le vizitează. Modul în care acești tineri explorează Europa, prin intermediul unei călătorii personale, reprezintă o sursă de inspirație. DiscoverEU le permite să își planifice propriile călătorii, să își împărtășească poveștile pe platformele sociale și să își facă noi prieteni”, a declarat Tibor Navracsics, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport.
Câștigătorii celei de-a doua runde vor fi contactați în cel mai scurt timp, astfel încât să își poată rezerva călătoriile. Tinerii vor avea posibilitatea de a călători, singuri sau în grupuri de maximum cinci persoane, între 15 aprilie și 31 octombrie 2019, pentru o perioadă de până la 30 de zile.
Majoritatea acestora vor călători cu trenul și vor utiliza moduri de transport alternative doar în cazuri excepționale.
Împreună cu permisul de călătorie, tinerii vor primi câteva sfaturi înainte de plecare și vor putea intra în contact între ei pe platformele sociale. Aceștia au la dispoziție reduceri de prețuri la biletele de intrare pentru muzee și obiective culturale, precum și participarea la activități de învățare sau la evenimente de bun venit organizate de localnici în orașele pe care le vor vizita.
DiscoverEU este o experiență de călătorie informală destinată tinerilor, în mod individual sau în grupuri mici, inclusiv celor care provin din medii defavorizate. Inițiativa a fost lansată în iunie 2018, în urma unei propuneri a Parlamentului European privind o acțiune pregătitoare cu un buget de 12 milioane de euro, pentru anul trecut. Prima rundă de cereri a oferit unui număr de aproximativ 15.000 de tineri posibilitatea de a călători în Europa. Pentru acest an, PE a aprobat suma de 16 milioane de euro pentru acest proiect.
CE intenționează să lanseze următoarea rundă de cereri în vara acestui an. Datele exacte și informații suplimentare vor fi anunțate pe Portalul european pentru tineret, care poate fi consultat aici.
În mai 2018, Comisia a propus 700 de milioane de euro pentru DiscoverEU, ca parte din viitorul program Erasmus+, în cadrul viitorului buget pe termen lung al UE pentru 2021-2027. În cazul în care PE și Consiliul aprobă această sumă, un număr suplimentar de 1,5 milioane de tineri în vârstă de 18 ani ar avea posibilitatea de a călători în cursul acelor șapte ani.
Programul DiscoverEU încearcă să se opună sentimentului de populism și să promoveze Europa prin garantarea unui acces mai ușor la schimburile culturale.
Liderul partidului Partidului Popular European Manfred Weber este inițiatorul acestei idei și cel care a introdus proiectul în Parlamentul European.
Foto: #DiscoverEU Official/ Facebook