Peste 200 de artiști pe zece scene, la Untold. Scena principală, între cele mai mari din Europa
Director general al Untold, Bogdan Buta, a declarat, luni, într-o conferință de presă că, în total, cei peste 200 de artiști invitați vor evolua pe 10 scene.
„Peste 200 de artiști vor evolua pe cele 10 scene ale Festivalului Untold, vom avea premiere mondiale și regionale. Scena principală, amplasată în incinta stadionului Cluj Arena, este una dintre cele mai mari instalate la un festival în Europa, având o lățime de 90 de m și o înălțime de 30 de m. De asemenea, scena are ecrane LED pe o suprafață de 1500 mp, 1000 de spoturi luminoase și efecte speciale. Este una dintre cel mai impresionante producții din Europa și chiar din lume. Abonamentele pentru cele 4 zile ale Untold s-au epuizat, mai sunt disponibile doar câteva sute de bilete de o zi, care se vor vinde în cele câteva zile rămase până la deschiderea festivalului. Ne-am preocupat și pentru a reduce disconfortul unor locuitori din zona Untold, astfel că am instalat panouri fono absorbante, iar unele scene au fost repoziționate”, a spus Buta.
Întrebat care va fi politica Untold legată de manele, acesta a subliniat că fiecare artist își desfășoară actul artistic cum consideră el și și-l asumă.
„Orice gen muzical este acceptat, artiștii își fac programul cum consideră”, a precizat Bogdan Buta.
Șeful Direcției Ordine și Siguranță Publică din Inspectoratul General de Jandarmi, Liviu Uzlău, a declarat, la rândul său, în aceeași conferință de presă, că Untold este unul dintre cel mai sigure evenimente de acest gen din Europa, măsurile de liniște și ordine publică urmând să fie asigurate de 3.200 de lucrători ai MAI, la care se adaugă 200 de polițiști locali ai Primăriei Cluj-Napoca.
„Sunt reguli la Untold care trebuie respectate, începând cu accesul cu bagaje. Rugăm participanții la festival să anunțe cea mai apropiată uniformă când constată nereguli și atragem atenția asupra utilizării dronelor, care sunt interzise. Atenție la consumul de băuturi alcoolice și altor substanțe, nu vom tolera niciun fel de faptă antisocială”, a menționat Uzlău.
Pentru ediția din acest an a Untold, se va dubla numărul polițiștilor în civil și va fi amplasat, în premieră, un punct medical avansat în interiorul Parcului Mare din Cluj-Napoca.
Festivalul Untold se desfășoară în perioada 1 – 4 august la Cluj-Napoca, bugetul ediției din acest an fiind de aproximativ 14 milioane de euro. Organizatorii așteaptă, în total, în jur de 350.000 de persoane la festival, care vor veni din peste 100 de țări.