Prima pagină » Magazin » „Pești vampiri” au început să cadă din cer, în Alaska

„Pești vampiri” au început să cadă din cer, în Alaska

Autoritățile din Alaska au primit în ultima săptămână o serie de sesizări ciudate de la locuitorii din regiunea Fairbanks care susțin că pești cu un aspect înfiorător au început să cadă din cer.

„Peștele vampir” este un vertebrat acvatic similar țiparului sau unui șarpe, notează CBS News.

Adulții sunt în general paraziți, în sensul că se atașează de alți pești și se hrănesc cu sângele acestora. Acești pești, care se numesc cicari marini, au o gură similară unui disc și dinți mici și foarte ascuțiți.

„Un magazin din satul Value a găsit un astfel de pește viu în parcare. Un alt rezident a sunat și ne-a spus că a găsit unul în grădină”, au relatat reprezentanții departamentului pentru pescuit, pe pagina oficială de Facebook.

Acești pești se nasc în apă dulce și migrează către oceane pe măsură ce ating maturitatea. Ei se întorc la râurile în care s-au născut pentru a depune icre.

Autoritățile spun că, cel mai probabil, ei au fost luați în zbor de pescăruși și aruncați ulterior pe pământ.