Philip Seymour Hoffman va fi înmormântat într-o ceremonie funerară privată

Publicat: 05 02. 2014, 12:58
Actualizat: 06 02. 2014, 15:15

Comunicatul dat publicității de agentul de presă al actorului, Karen Samfilippo, nu precizează data la care va avea loc această ceremonie funerară, la care vor participa doar rudele și prietenii apropiați ai starului.

Comunicatul spune că înmormântarea va avea loc la New York, fără a preciza însă dacă este vorba de orașul New York sau de statul New York.

O slujbă în memoria actorului este programată a avea loc în această lună, se afirmă în același comunicat.

Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.

Rezultatele autopsiei lui Philip Seymour Hoffman, realizată luni, sunt așteptate pentru a fi date publicității în cursul zilei de miercuri, au precizat oficiali din New York.

După problemele pe care le-a avut cu drogurile și cu alcoolul la vârsta de 20 de ani, Philip Seymour Hoffman reușise să învingă această dependență. În 2006, într-un interviu acordat în emisiunea „60 Minutes” de pe postul CBS, actorul a spus că nu mai consumase droguri de peste 23 de ani.

Însă, anul trecut, actorul a dezvăluit site-ului TMZ.com că a avut o recidivă în 2012, începând să ia medicamente, care l-au făcut apoi să consume din nou heroină. A urmat o cură de dezintoxicare de 10 zile, în mai 2013.

Philip Seymour Hoffman a fost recompensat cu premiul Oscar pentru rolul scriitorului Truman Capote din filmul „Capote”, în 2006, și a mai fost nominalizat de alte trei ori la categoria „cel mai bun actor în rol secundar”, pentru prestațiile sale din filmele „Charlie Wilson’s War” (2007), „Doubt” (2008) și „The Master” (2012).

Actorul american are o filmografie bogată – a jucat deja în peste 50 de filme -, remarcându-se cu multe roluri dificile, precum cele din „Marele Lebowski”, „Talentatul domn Ripley”, „Doi oameni perfecți”, „Dragonul Roșu”, „Cold Mountain”, „Misiune: Imposibilă III”, „Synecdoche, New York”, „Ziua trădătorilor/ The Ides of March” și „Moneyball: Arta de a învinge”.

Potrivit The Hollywood Reporter, Philip Seymour Hoffman încheiase filmările de la pelicula „The Hunger Games: Mockingjay Part 1”, al treilea film din seria „Jocurile foamei”, și mai avea doar șapte zile de filmare pentru a finaliza continuarea acestui lungmetraj, „The Hunger Games: Mockinjay Part 2”.

Se crede că datele la care erau programate premierele acestor două filme, 21 noiembrie 2014, respectiv 20 noiembrie 2015, nu vor fi afectate de decesul actorului.

Philip Seymour Hoffman urma să își facă debutul și în primul său rol major dintr-o producție TV, „Happyish”, produsă de postul Showtime, însă, potrivit The Hollywood Reporter, acest serial nu intrase încă în producție.

Remarcându-se atât în producții independente, cât și în superproducții, Philip Seymour Hoffman a fost unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale și a câștigat, alături de Oscar, un Glob de Aur (alături de alte trei nominalizări), un premiu BAFTA (alături de alte patru nominalizări) și a fost nominalizat la premiile Primetime Emmy.

Alături de cariera în cinematografie, Philip Seymour Hoffman a fost și un apreciat actor de teatru, remarcându-se în numeroase producții puse în scenă pe Broadway și a fost recompensat cu două premii Tony.