Prima pagină » Magazin » Pictorial sexy la Sinagoga din Constanța. Fotografiile incendiare printre ruinele lăcașului de cult au stârnit revolta comunității evreiești

Pictorial sexy la Sinagoga din Constanța. Fotografiile incendiare printre ruinele lăcașului de cult au stârnit revolta comunității evreiești

O tânără a realizat o ședință foto sexy în Sinagoga din Constanța. Fotografiile cu femeia sumar îmbrăcată au fost postate pe facebook și au stârnit controverse în spațiul public.

Publicațiile din Israel: Jerusalem Post, Times of Israel sau Jewish Telegraphic Agency au criticat faptul că un lăcaș de cult evreiesc a fost folosit drept spațiu pentru realizarea unui pictorial sexy. De asemenea, publicațiile din Israel au remarcat și starea de degradare în care se află Sinagoga din Constanța.

Fotograful care a realizat imaginile a declarat pentru Info Sud-Est că a avut acordul unor mucitori din zonă și că după apariția controverselor a șters fotografiile de pe Internet.

Președintele Comunității Evreiești din Constanța susține totuși că fotograful și modelul au intrat fraudulos în lăcașul de cult:

„Suntem indignați. Nu le-a dat nimeni acordul. Au intrat fraudulos. Sinagoga este de un an în custodia Companiei Naționale de Investiții. Am mai pus un lacăt și i-am rugat pe vecinii din zonă care fac lucrări de reabilitare să ne alerteze”, a declarat pentru Info Sud-Est Sorin Lucian Ionescu, președintele comunității evreiești din Constanța.

Sinagoga din Constanța este construită în anul 1911 în stil maur și a ajuns o ruină după ce fost lăsată în paragină de peste 20 de ani. Imobilul aparține Comunității Evreiești din Constanța și a fost predat în 2018 Companiei Naționale pentru Investiții în vederea restaurării.

Autor