Prima pagină » Magazin » Pielea umană cultivată în laborator ar putea înlocui testele pe animale

Pielea umană cultivată în laborator ar putea înlocui testele pe animale

Pielea umană cultivată în laborator ar putea înlocui testele pe animale
Pielea umană cultivată în laborator ar putea înlocui testele făcute pe animale pentru medicamente și produse cosmetice, au afirmat cercetătorii din Marea Britanie, informează bbc.co.uk.

O echipă de cercetători de la King’s College din Londra a dezvoltat cu succes un strat de piele umană din celule sușă.

Aceasta nu este prima oară când s-a obținut piele umană din celule sușă, însă cercetătorii britanici afirmă că, de data aceasta, stratul obținut seamănă mai mult cu tegumentul uman deoarece are o barieră protectoare.

Această reușită oferă o alternativă eficientă din punctul de vedere al costurilor la testarea medicamentelor și produselor cosmetice pe animale, au declarat oamenii de știință.

Stratul exterior al pielii, cunoscut ca epidermă, oferă o barieră protectoare care împiedică uscarea pielii și pătrunderea microbilor.

Cercetătorii au utilizat celule ale pielii reprogramate – care produc o cantitate nelimitată din principalul tip de celule ale pielii regăsite în epidermă – și le-au cultivat într-un mediu cu umiditate scăzută, care le-a dat ocazia să-și dezvolte o barieră asemănătoare cu aceea a pielii adevărate.

„Este vorba despre un produs nou și convenabil care poate fi folosit pentru testarea noilor medicamente și cosmetice, înlocuind astfel testarea pe animale”, a afirmat Dusko Ilic, coordonatorul studiului, de la King’s College din Londra, care a adăugat că aceeași metodă ar putea fi folosită pentru testarea noilor tratamente împotriva bolilor de piele.

Fundația Humane Society International, care militează pentru protecția animalelor, inclusiv a cobailor, a primit cu satisfacție rezultatele cercetării, publicate în revista Stem Cell Reports.

„Acest nou model de piele umană este superior din punct de vedere științific faptului de a ucide iepuri, porci, porumbei, șoareci sau alte animale pentru pielea acestora și sperăm că rezultatele cercetării vor putea fi aplicate și în cazul oamenilor – ceea ce nu se întâmplă întotdeauna, din cauza diferențelor de permeabilitate, imunologie și altor factori”, a declarat toxicologul Troy Seidle.