Prima pagină » Magazin » Pink Floyd a anunțat data la care își lansează noul album

Pink Floyd a anunțat data la care își lansează noul album

Pink Floyd a anunțat data la care își lansează noul album
"The Endless River", primul album de studio al trupei britanice Pink Floyd după o pauză de 20 de ani, va fi lansat pe 10 noiembrie, au anunțat, luni, membrii legendarului grup rock, care au prezentat, de asemenea, coperta noului disc într-o fotografie publicată pe site-ul formației, informează AFP.

Imaginea, care prezintă un bărbat într-o barcă, fotografiat din spate, în timp ce vâslește pe „un râu de nori”, a fost proiectată pe fațadele unor clădiri din zece orașe din lume, inclusiv la Paris și la Londra, potrivit unui comunicat emis de casa Parlophone. Conceptul acestei prezentări vizuale a fost opera lui Ahmed Emad Eldin, un artist digital egiptean în vârstă de 18 ani, a precizat același comunicat.

Pink Floyd a anunțat la începutul lunii iulie lansarea acestui nou album, pe care l-a descris în cuvintele următoare: „esențial, un album de muzică instrumentală și «ambientală», bazat pe sesiunile de înregistrări de la materialul discografic «Division Bell» în 1993/1994, cu David Gilmour, Nick Mason și Richard Wright”.

Acesta va fi primul album de studio al trupei britanice după „The Division Bell”, apărut în 1994.

 

 

„The Endless River” va include 18 titluri și va fi disponibil inclusiv pe vinil. Albumul se încheie cu piesa „Louder Than Words”, un cântec ale cărui versuri sunt semnate de Polly Samson, soția chitaristului trupei, David Gilmour.

Pink Flyod a marcat de curând împlinirea a 20 de ani de la lansarea legendarului „The Division Bell”, al 14-lea și totodată ultimul album de studio al grupului, printr-un box set aniversar, care a ajuns în magazine pe 1 iulie.

Înființat în 1965, de Roger Waters, Nick Mason, Richard Wright și Syd Barrett, cărora li s-a adăugat David Gilmour, în 1967, grupul Pink Floyd a lansat 14 albume de studio și s-a destrămat în 1996. Trupa Pink Floyd a devenit celebră grație unui rock progresiv și psihedelic, în anii 1960 și 1970, și a lansat o serie de materiale discografice intrate în legendă, precum „Dark Side Of The Moon” (1973), „Wish You Were Here”(1975), „Animals”(1977) și „The Wall” (1979).

Relațiile dintre membrii fondatori ai grupului au devenit tensionate în ultimii ani, însă aceștia au acceptat să se reîntâlnească și să cânte din nou împreună pentru concert uriaș susținut în Hyde Park din Londra în 2005, intitulat „Live 8”. Richard Wright, clăparul trupei, a murit în 2008, la vârsta de 65 de ani.

Numele formației a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame din SUA în 1996 și în Music Hall of Fame din Marea Britanie în 2005. Trupa a vândut peste 250 de milioane de albume în lumea întreagă.

Printre premiile obținute de Pink Floyd se numără un Grammy pentru albumul „The Wall”, în 1980, un BAFTA pentru piesa „Another Brick in the Wall (Part 2)” din filmul „The Wall”, în 1982, și un alt Grammy pentru „Marooned” în 1995. În 2008, regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei a acordat formației Pink Floyd premiul Polar Music pentru contribuția la dezvoltarea muzicii moderne. La ceremonie au participat Waters și Mason.

Celebrul album „The Wall” al grupului britanic, având la bază personajul Pink, inspirat din viața și experiențele lui Roger Waters, tratează teme complexe, precum izolarea și alienarea, fiind puternic influențat de filosofia pacifistă.