Pisicile care cer prea mult de mâncare ar putea avea probleme psihice. STUDIU
Pisicile care au o poftă nepotolită de mâncare ar putea avea probleme psihice, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Padova, citați de Daily Mail.
Dacă felina vă dă mereu târcoale atunci când deschideți frigiderul sau dacă miaună atunci când vă așezați la masă, ar trebui să luați în calcul varianta unei tulburări alimentare pe fond psihic, avertizează specialiștii italieni în medicină veterinară.
Apetitul ridicat, comportamentul alimentar agresiv manifestat prin mârâit, mușcături sau folosirea ghearelor, sunt simptome care ar trebui să le dea de gândit posesorilor de pisici.
După ce au studiat comportamentul lui Otto, un motan siamez de opt luni, veterinarii au ajuns la concluzia că animalul este afectat de mania mâncatului.
Specialiștii au pus primul diagnostic de obsesie pentru mâncare în cazul unei pisici de companie, motanul fiind supus astfel la terapie, iar stăpânilor li s-au impus o serie de restricții în ceea ce privește comportamentul lor în prezența animalului.
Acestora li s-a interzis să mai ia masa în prezența lui Otto și li s-a cerut să-i facă motanului un program de joacă regulat. De asemenea, stăpânilor li s-a impus să nu răspundă tuturor „cerințelor” lui Otto și să-l răsplătească pentru comportamentul calm.
După cinci luni de terapie Otto s-a vindecat, astfel că stăpânii lui au ajuns să mănânce în prezența lui alimente apetisante precum pește, fără ca motanul să se manifeste violent.
Tulburările alimentare ale animalelor de companie nu au fost studiate îndeaproape până acum, dar cercetătorii asociază declanșarea lor cu dificultățile întâmpinate în momentele incipiente ale vieții.