Pizza Iohannis cu salam de Sibiu, vândută la Cluj. Cât costă patru bucăți
Patronul pizzeriei, Radu Păcurar, căruia prietenii îi spun Romți, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că a scos noul sortiment de pizza în cinstea alegerii ca președinte al României a lui Klaus Iohannis, pe care spune că l-a și votat.
„Ideea mi-a venit după ce am văzut că Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale. De bucurie pentru această victorie, mai ales că l-am votat, m-am gândit să scot un sortiment nou de pizza, «Iohannis», cu salam de Sibiu, la prețul de 14,99 lei. Pizza mai are ca ingrediente ciuperci, mozzarella, sos de roșii, cabanos și virșli, și am pus salamul de Sibiu în cinstea noului președinte care a fost primarul Sibiului. Am lansat și o ofertă, patru pizza la 54,50 lei, care este procentul cu care Klaus Iohannis a câștigat alegerile”, a spus Păcurar.
Acesta susține că noul sortiment de pizza are „mare trecere”, fiind comandată atât în local, cât și pentru acasă.
„Pizzeria este acasă la mine, vin mulți prieteni și comandă pizza Iohannis. Mă gândesc să scot și un produs cu brânză de oaie de Sibiu, un desert Iohannis”, a mai spus patronul pizzeriei.
Radu Păcurar are pe ușa pizzeriei și un afiș de campanie cu Klaus Ionannis și sloganul acestuia „România lucrului bine făcut”, pe care l-a modificat pentru a-și face reclamă: „Pizza Iohannis, bine făcută de Romți”.
Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obținut în turul al doilea al alegerilor prezidențiale în comuna Apahida, de care aparține satul Sânnicoară, 74,18 la sută, față de candidatul PSD, Victor Ponta, care a obținut 25,81 la sută.