Planeta Mercur devine tot mai mică

Această nouă evaluare a contracției globale a lui Mercur, sub efectul răcirii sale interne, a fost realizată de echipa coordonată de Paul Byrne, de la Institutul Garnegie din Washington, pe baza unor observații făcute de sonda spațială americană Messenger.

Scăderea în diametru este considerabil mai mare decât estimările precedente (0,8-1,3 kilometri) făcute pe baza unor date furnizate de o altă sondă americană, Mariner 10, în anii ’70. În schimb, ea este sensibil mai mică în comparație cu aceea prezisă de modelele ce vizează istoria termică a planetei (5-10 kilometri).

Toate planetele ajung să se răcească de-a lungul vremii și, astfel, să se contracte. Mercur este considerat un caz extrem, datorită uriașului ei nucleu bogat în fier, ce are o rază de 2.020 de kilometri, motiv pentru care mantaua și scoarța acestei planete măsoară împreună doar 420 de kilometri.

Diametrul lui Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare, este de doar 4.880 kilometri – cu doar 1.000 de kilometri mai mult decât diametrul Lunii.

Noua estimare privind contracția acestei planete a extremelor s-a bazat pe observarea formațiunilor geologice de la suprafață. Paul Byrne și colegii săi au identificat 5.934 de creste și povârnișuri atribuite contracției, cu lungimi cuprinse între 9 kilometri și 900 de kilometri.

„Fapt interesant, concluziile noastre reamintesc de modelele – învechite în zilele noastre – invocate pentru a explica deformarea geologică la scară mare pe Terra, în epoca în care comunitatea științifică credea că Terra avea o singură placă tectonică”, a declarat Paul Byrne. Acele modele erau dezvoltate pentru a explica formarea munților și activitatea tectonică în secolul al XIX-lea, înainte de descoperirea teoriei tectonicii plăcilor.

Dar, spre deosebire de Terra, învelișul extern al lui Mercur este format dintr-un singur bloc. „Este un exemplu de ceea ce se poate întâmpla atunci când o planetă se micșorează”, a subliniat William McKinnon, profesor la Universitatea Washington din Saint-Louis, într-un editorial publicat tot în Nature Geoscience.

Autorii studiului consideră că, în contextul actual, în care se descoperă tot mai multe exoplanete, Mercur ar putea servi ca un „studiu de caz” pentru a înțelege istoria răcirii și a contracției planetelor telurice și cu o singură placă tetonică, în general.

Lipsită de atmosferă, deșert de stânci când fierbinți, când înghețate, Mercur cunoaște diferențe uriașe de temperatură între noapte și zi (-210°C la 430°C). Suprafața ei este străbătută de cratere.

Lansată în 2004, sonda Messenger (MErcury Surface, Space ENvironment, GEochemistry and Ranging) a survolat planeta Mercur de trei ori, fotografiind-o aproape în întregime. În 2011, Messenger a devenit primul vehicul spațial plasat cu succes pe orbita acestei planete.