Ploaie de meteori în această noapte pe cerul României. Unde se vor putea vedea Perseidele. LIVE VIDEO
Românii ar putea rata anul acesta spectacolul oferit de Perseide, un fenomen astronomic care se manifestă printr-o ploaie de meteori și are loc în luna august a fiecărui an, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Nu însă toți, cei din vestul țării fiind mai norocoși.
„În momentul de față cerul este înnorat cam în toată țara”, a declarat pentru gândul meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). „Există condiții ca în zonele vestice și de sud-vest să fie pentru câteva ore cer mai senin”, ne-a mai explicat reprezentantul ANM care a menționat că noaptea viitoare ar putea exista condiții meteorologice ceva mai bune în unele regiuni ale țării.
Potrivit spuselor reprezentanților Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Capitală, în cazul în care cerul nu va fi senin, românii nu vor putea să observe ploaia de meteori care va avea loc atât în noaptea de 11 spre 12 august, cât și în noaptea de 12 spre 13 august.
„În primul rând trebuie să mergem în afara orașelor pentru a vedea Perseidele”, a declarat pentru gândul Andrei Șonka, reprezentantul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
„În al doilea rând trebuie să observăm după miezul nopții și până dimineața pentru a le vedea”, ne-a mai explicat acesta. „Trebuie să stai și să te uiți deasupra capului timp de o oră pentru a vedea circa 20 – 30 de stele căzătoare”, a mai adăugat specialistul.
El ne-a mai explicat, de asemenea, că în momentul de față Perseidele sunt vizibile în alte regiuni ale lumii în care este noapte și există condiții meteorologice favorabile.
Conform estimărilor specialiștilor în condiții ideale oamenii pot observa circa 100 de meteori pe oră în timpul acestui fenomen astronomic care este activ în perioada 17 iulie – 24 august a anului. Meteorii par a veni din constelația Perseus, de unde și numele acesui fenomen, și ating curentul maxim în data de 12 august, în jurul orei 16:00.
Persoanele interesate vor avea posibilitatea de a urmări spectacolul Perseidelor și pe internet, prin intermediul camerelor video care vor capta imagini cu ploaia de meteori. Iată, mai jos, unul dintre stream-urile live pe care le puteți urmări. Acesta va emite doar în timpul nopții.