Postul Paștelui. 5 alimente care îngrașă dacă le consumi în exces
Postul Paștelui sau Postul Mare este cel mai lung post din calendarul creștin-ortodox și durează șapte săptămâni, până pe data de 30 aprilie. Dacă ți-ai propus să ții acest post este important să-ți contruiești un meniu alimentar sănătos, încercând să variezi alimentele, pentru a evita luarea în greutate.
Unele alimente pe care suntem tentați să le consumăm în zilele de post au un aport caloric foarte ridicat, în special atunci când le consumăm în cantități mult prea mari și zilnic.
Acestea sunt câteva alimente de post pe care ar fi indicat să nu le consumi în cantități mari atunci când nu mănânci de dulce, deoarece îți vor pune silueta în pericol:
1. Pâinea albă
Un aliment extrem de sățios care poate fi consumat chiar și în post este pâinea, însă dacă nu suntem atenți ne putem îngrășa destul de mult. Riscul de a consuma cu aproape orice este unul foarte mare, în special dacă te numeri printre persoanele care iubesc pâinea. Dacă vei avea însă o alimentație echilibrată și diversificată nu vei avea tendința de a consuma o cantitate exagerată de pâine pentru a-ți potoli foamea. Limitează-te la 2-3 felii de pâine pe zi, de preferat făcută din făină integrală.
2. Cartofi prăjiți
Un alt aliment preferat de oamenii care țin post sunt cartofii, mai ales cei prăjiți. Ei sunt de post dacă îi prăjești în ulei simplu și sunt sățioși, însă nu este recomandat să-i consumi zilnic, deoarece au un aport caloric foarte ridicat. În schimb, poți să-i prepari și la cuptor pentru a evita prăjelile sau să-i consumi natur, în cantități mici, cu multe verdețuri și salate de crudități.
3. Pastele din făină albă
Nici pastele din făină albă nu sunt recomandate consumului zilnic deoarece sunt foarte bogate în calorii și generează fluctuații ale glicemiei, stimulează pofta de dulciuri și îngreunează digestia.
4. Pateul vegetal
Un studiu realizat de Asociația pentru Protecția consumatorilor din România arată că printre problemele care au fost descoperite pe etichetele a peste 70 de tipuri de pateu vegetal se numără: glucidele sunt adaosuri de îndulcitori care nu sunt trecuți pe eticheta nutrițională și zahărul care nu apare în lista de ingrediente, dar este trecut pe eticheta nutrițională.
Prin urmare, dacă vei consuma o cantitate mare de pateu vegetal cu pâine albă pe perioada postului riști să te îngrași.
„Produsele de post, în majoritatea lor, sunt dezechilibrate din punct de vedere nutrițional, din cauza numărului mare de aditivi alimentari și al conținutului ridicat de sare. În cazul produselor de post, ingredientul principal trebuie să fie constituit din una sau mai multe legume, nicidecum din apă sau ulei vegetal, așa cum s-a constatat în cazul pateului vegetal”, a declarat Conf. Univ. Dr. Stanciu Costel, Președinte APC România în urma unui studiu de piață care a vizat peste 70 de tipuri de pate vegetal.
5. Alimente de post din comerț
La supermarketuri vei găsi numeroase produse de post, însă acestea sunt dezechilibrate din punct de vedere nutrițional. Este de preferat să nu le consumi decât în situațiile de urgență și să-ți prepari acasă diverse mâncăruri hrănitoare și sănătoase.
Alimentele de bază pe care le poți consuma când ții post
Ciupercile
Leguminoasele: lintea, fasolea boabe, mazărea, năutul
Cereale integrale: amarant, quinoa, mei, hrișcă, orez brun, ovăz
Nuci și semințe crude: nuci, migdale, fistic, caju, semințe de floarea-soarelui, semințe de dovleac, semințe de cânepă
Pâine și paste care sunt făcute din făină integrală
Legume și fructe proaspete de sezon
Măsline
Verdețuri
Consumă o cantitate mare de verdețuri proaspete care se regăsesc din plin în acest sezon, deoarece acestea oferă necesarul zilnic de vitamine și minerale, aducând și multe fibre care ajută la digestie. Poți mânca frunze de orice legumă, însă urzicile și spanacul au conținutul nutritiv cel mai ridicat. Nu este necesar să fierbi îndelung spanacul, poți adăuga frunze proaspete și în salate, alături de alte legume de sezon, pătrunjel și salata creață roșie, scrie eva.ro.