POVESTE INCREDIBILĂ. O mamă și-a îmbrățișat după 28 de ani fiul schimbat din greșeală la maternitate. Cum a aflat totul

Publicat: 29 04. 2020, 10:40
Femeia și-a îmbrățișat fiul schimbat la naștere

Scene rupte din film în China. O mamă și-a îmbrățișat fiul de 28 de ani, care i-a fost schimbat la naștere.

Timp de 28 de ani femeia nu a bănuit că fiul său fusese schimbat la maternitate, până în luna februarie a acestui an, potrivit Daily Mail.

Femeia a vrut să-i salveze viața fiului său, Zhang,  diagnosticat cu cancer, donându-i o parte din ficatul său. În urma analizelor, femeia a descoperit că tipul ei de sânge nu se potrivește cu cel al fiului și a cerut să facă teste ADN. Astfel, chinezoaica a descoperit că cel pe care l-a crescut timp de 28 de ani nu era fiul său natural.

S-a dovedit că fiul doamnei Jiang a fost înmânat în mod greșit unei alte mame, care a dat naștere aproape la aceeași oră la data de 15 iunie 1992.

După cele aflate, femeia a vrut să-și găsească fiul biologic și a apelat la poliția locală.

S-au întâlnit după 28 de ani

Cu ajutorul poliției, domnul și doamna Jiang s-au întâlnit cu fiul lor biologic Guo Ming, pe 17 aprilie.

Un videoclip emoționant a surprins momentul în care doamna Jiang și-a întâlnit fiul cu mult timp pierdut pentru prima dată după 28 de ani.


Guo lucrează acum la secția de poliție locală, chiar în locul unde chinezoaica a raportat cazul.

„Când poliția l-a sunat pentru prima dată pe tatăl meu adoptiv, a crezut că este o înșelătorie. Dar, întâmplător, mama mea biologică a raporta cazul la aceeași secție de poliție unde lucrez”, a spus Guo.

„Am fost total perplex. Am crezut că este imposibil să se întâmple așa ceva. AM simțit o furtună de emoții diferite. Este foarte greu de descris cu ajutorul cuvintelor.

Ce s-a întâmplat cu tânărul diagnosticat cu cancer la ficat

Mama biologică a lui Zhang, care este purtătoare de hepatită B, a fost, de asemenea, diagnosticată cu cancer la ficat și a suferit o operație, potrivit presei.

Din cauza stării sale fragile, Jiangs încă nu i-au spus lui Zhang despre părinții săi adevărați din cauza temerilor că trauma i-ar putea amenința sănătatea în continuare.

De asemenea, familiile cred că un vaccin împotriva Hepatitei B, pe care Zhang ar fi trebuit să-l primească, a fost injectat greșit lui Guo, care era sănătos.

Reprezentanții spitalulului au spus că vor analiza incidentul și vor cerceta cum au fost mutați accidental cei doi bebeluși.