Prima pagină » Magazin » Povestea băiatului cu „grad redus de inteligență” care a ajuns student la Harvard

Povestea băiatului cu „grad redus de inteligență” care a ajuns student la Harvard

Când Zou Hongyan l-a adus pe lume pe unicul său copil, în 1988, medicii nu îi dădeau nicio șansă micuțului. Din cauza complicațiilor apărute la naștere, cel mic avea să sufere o paralizie cerebrală. Încurajată să renunțe la cel mic, Zou Hongya nu s-a lăsat. A luptat neîncetat, și-a luat trei joburi pentru a-și crește băiatul care, 29 de ani mai târziu, a ajuns student la Harvard, potrivit BoredPanda.com.

Trei locuri de muncă și o singură misiune: să își ajute băiatul să se dezvolte ca ceilalți copii și să nu îi lipsească nimic. Astfel a decurs fiecare zi din viața lui Zou Hongyan după ce l-a născut pe Ding Ding, scrie BoredPanda.com.

„Nu voiam să se simtă rușinat pentru problemele pe care le avea. Avea multe deficiențe care îl puneau într-o poziție inferioară, însă nu m-am lăsat până nu a reușit să le depășească”, susține mama băiatului. 

29 de ani mai târziu, băiatul cu „grad redus de inteligență” a ajuns licențiat în inginerie și știința mediului și student la drept, la Harvard.

Autor