Povestea BARONULUI DE TINICHEA care a salvat de ZECE ORI mai mulți evrei ca Schindler. Sora lui a murit la AUSCHWITZ, dar asta nu l-a împiedicat să urmeze un PLAN NEBUNESC
Oskar Schindler a devenit un personaj arhicunoscut după filmul de succes din 1993, regizat de Steven Spielberg, despre modul în care antreprenorul a salvat peste 1.000 de evrei, pe care i-a angajat în uzinele sale, în Polonia ocupată de naziști.
Potrivit lui Veronica Ormachea, o jurnalistă din Bolivia, un alt afacerist, Moritz Hochschild a salvat 10.000 de EVREI, care ar fi ajuns altfel în camerele de gazare ale lui Adolf Hitler, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
„A fost un eveniment fără precedent în istoria evreilor din Bolivia și din întreaga lume”, a declarat Ormachea pentru AFP, citată de thelocal.de. „Este consemnat istoric, Hochschild a salvat 10.000 de evrei, dar nu și pe sora lui, care a fost ucisă la Auschwitz”.
Născut în Germania, în 1881, Hochschild a devenit unul dintre cei trei „baroni” ai mineritului la începutul secolului al XX-lea, alături de Simon Patino și Carlos Aramayo, care au influențat mersul lucrurilor în țara sud-americană, până în anul 1952, când mineritul a fost naționalizat.
În romanul istoric „Los Infames” (Răufăcătorii), Ormachea povestește cum mii de evrei europeni au venit în America de Sud, pentru a se adăposti de teroarea nazistă.
Folosind personajul fictiv Boris Kominsky, romanul descrie cum magnatul mineritului a salvat mii de evrei de la moarte.
Cartea debutează cu tânărul Kominsky, care în 1939 încearcă să-l convingă pe tatăl lui să fugă din Polonia în America de Sud, auzind că Hochschild îi ajută pe evreii refugiați.
Scrisoarea de la New York
Chiar dacă personajul-cheie este fictiv, Ormachea insistă că poveștile sunt reale. Aceasta a adunat mai multe documente și interviuri realizate cu rudele imigranților.
„Au folosit porturile din Italia și Lisabona pentru a fugi din Europa. Au ajuns în portul Arica (din nordul Chile-ului), înainte de a călători cu trenul spre Bolivia”, a spus autoarea.
Ormachea vorbește despre o scrisoare din 1940, trimisă de Hochschild lui James Rosenberg, un evreu din New York, căruia îi cere ajutor financiar.
În scrisoare, Hochschild spune că a reușit să aducă în Bolivia „între 9.000 și 10.000″ de evrei și planul lui, care era susținut de liderul armatei boliviene de la acea vreme, German Busch, era să aducă 30.000 de evrei în țară.
Cu ajutorul a două companii ale lui Hochschild, evreii care ajungeau în Bolivia erau angajați în agricultură, în regiunea Yungas, situată la est de La Paz, unde se cultiva coca.
Aceștia primeau împrumuturi pentru a se descurca și un recensământ bolivian din 1940 arată că în această țară locuiau 12.300 evrei.
„Fără precedent în istorie”
Ormachea a spus că Hochschild și-a folosit banii pentru a-i ajuta pe evrei să obțină pașapoarte, transport, mâncare și o nouă viață în Bolivia.
„Implicarea lui istorică, filantropică și umanitară a fost fără precedent”, a declarat Ormachea.
„Schindler a salvat 1.200 de evrei și era membru al Partidului Nazist. Hochschild a salvat circa 10.000 de evrei din banii lui”.
Ormachea a explicat că Hochschild l-a convins pe amicul său Busch, provenit dintr-o familie de imigranți germani, că aducerea evreilor reprezintă un avantaj. Bolivia a fost una din puținele țări care a contribuit la salvarea evreilor, în timpul Holocaustului.
Hochschild nu a rămas însă un bun samaritean în cărțile de istorie ale Boliviei. El este definit drept un străin care a exploatat resursele naturale ale țării sărace, care avea la degetul mic numeroși conducători corupți și incompetenți.
O parte din povestea acestui Schindler de Bolivia au fost descoperite în arhivele companiei miniere de stat Comibol, formată în 1952 din companii naționalizate. Arhivele uitate, redescoperite în ultimii zece ani, au fost incluse de UNESCO în registrul Memoria Colectivă a Lumii, în anul 2016.