Povestea bisericii din Acâș, Satu Mare, care a supraviețuit de-a lungul secolelor cu semiluna pe turn

Biserica datează din 1175, a fost construită ca mănăstire romano-catolică, dar în timpul marii reforme a fost transformată în biserică reformată, rămânând astfel până în zilele noastre.

Biserica este construită în stil romanic iar planul basilical are trei nave poziționate pe axa est — vest, scrie Agerpres. Dacă unii cercetători susțin că nu a fost tencuită tocmai pentru a respecta regulile romanice, toate bisericile din vremea respectivă fiind fără tencuială, localnicii dau crezare mai degrabă unei legende, care spune că au existat tentative de tencuire a pereților exteriori, doar că tencuiala pur și simplu nu se prinde de cărămida roșie din care este construită.

Potrivit directorului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Felician Pop, construirea bisericii a fost făcută de către banul Akos, care făcea parte din neamul Akoșilor care s-a mutat din Sciția în Panonia, alături de șapte conducători ai sciților. Familia nobiliară a donat mănăstirea Ordinului Benedictin. În secolul al XVI-lea, neamul Akoșilor s-a stins, mulți dintre ei fiind uciși.

După ei a rămas astăzi biserica, în care se oficiază slujbe în fiecare duminică, și numele localității, Acâș în limba română și Akos în maghiară.

Soarta avea să rezerve destule surprize și necazuri. În anul 1642, în urma unui incendiu, biserica a ars și imediat după aceea au venit turcii, care i-au dat foc din nou. „O altă legendă este legată de semiluna islamică din vârful turnului bisericii. Legenda spune că semiluna a fost ridicată în turn deoarece turcii nu ar ataca lăcașurile care au semnul mahomedan. Nu este exclus ca această idee să le fi venit localnicilor după ce turcii au distrus biserica proaspăt renovată în 1642. De abia peste 90 de ani, în 1732, credincioșii au refăcut acoperișul și turnurile. În acest interval slujbele au fost oficiate sub cerul liber”, a spus Felician Pop.

FOTO: Gil Pietrar//Agerpes

După ce a trecut prin foc și furia turcilor, o altă nenorocire a lovit biserica. În septembrie 1834 a avut loc un mare cutremur în zona Careiului, fiind distruse mai multe așezări.

Biserica din Acâș a suferit mari daune, dar nu s-a prăbușit, a rămas în picioare. Preotul din acea vreme a consemnat evenimentul în registrul bisericii: „anul acesta a fost foarte secetos până pe 15 septembrie, atunci porni o ploaie înceată, înaintea ploii s-a produs un puternic cutremur de pământ între ora 7 și 8 dimineața în timp ce tocmai voiam să intru în biserică. După aprecierile mele a durat cam 5 minute. Uitându-mă din curte cum se mișcau cele două turnuri am crezut că se vor prăbuși. Dar har Domnului abia că au rezistat. La unul din turnuri s-a distrus acoperișul, iar biserica a suferit cinci crăpături … în mai multe locuri a izvorât apa din pământ”.

Oamenii s-au chinuit să adune bani să refacă biserica, dar din cauza sărăciei n-au reușit să adune fonduri suficiente și biserica a rămas în aceeași stare până în 1862 când a fost cuprinsă de un incendiu devastator.

Atunci, focul a ars trei zile în continuu și a devastat jumătate din sat. Cu mari greutăți în perioada 1896—1902 biserica a fost renovată cu sprijinul financiar al comisiei pentru ocrotirea monumentelor de artă.

„Băncile din biserică sunt de factură populară fiind pictate cu motive florale de o mare valoare artistică, fiind executate în perioada 1750—1776 în stilul Renașterii florale transilvănene târzii. Tot legenda spune că biserica din Acâș ar fi legată printr-un tunel de castelul din Ardud, care la rândul său printr-o rețea de alte tunele ar fi fost legat de cetățile Sătmar și Medieș. Legenda tunelurilor este încă prezentă în conștiința sătmărenilor cu toate că nimeni nu se poate lăuda că ar fi făcut un drum subteran între aceste localități. Probabil că tunelurile din preajma bisericilor și castelelor erau mult mai scurte și aveau rolul de ieșiri de salvare în caz de pericol”, a mai precizat Felician Pop.

Directorul CJCPCT consideră că biserica din Acâș este una dintre splendorile artei romanice europene ale evului mediu timpuriu, aparținând ca structură arhitectonică stilului inițial al Abației din Cluny, localitate aflată în provincia Burgundia din Franța. „Asemănarea dintre cele două biserici arată faptul că societatea, civilizația de pe aceste meleaguri, în liniile ei esențiale, a fost conectată încă de timpuriu la civilizația apuseană”, a mai spus Felician Pop.

Din păcate, monumentul arhitectonic nu este promovat pe măsura importanței acestuia, nefiind inclus în circuite turistice. Informații despre biserică se găsesc foarte puține, într-o mică broșură editată de parohia din localitate.