Prima pagină » Magazin » Povestea câinelui orb și surd, devenit erou după ce a găsit, de unul singur, o fetiță de trei ani dispărută de acasă. FOTO

Povestea câinelui orb și surd, devenit erou după ce a găsit, de unul singur, o fetiță de trei ani dispărută de acasă. FOTO

Povestea câinelui orb și surd, devenit erou după ce a găsit, de unul singur, o fetiță de trei ani dispărută de acasă. FOTO
Detalii în articol

Max, cățelul-erou, a stat lângă micuța Aurora peste 16 ore, după ce aceasta dispăruse în timpul unei plimbări în Queensland, Australia. 

Bătrânul patruped a primit titlul onorific de câine polițist din partea polițiștilor din localitate pentru că a stat lângă fetița pierdută, ținându-i de cald peste noapte și ajutând-o, astfel, să ajungă din nou la familia ei. 

În momentul în care dispariția fetiței a fost raportată, autoritățile au dat startul unor căutări masive, atât de la sol, cât și din aer, cu ajutorul a două elicoptere. Părinții s-au temut ca nu cumva micuța să fi căzut într-un baraj din apropierea casei lor. 

Bunica ei, Leisa Bennet a povestit că după ore întregi de căutări, a urmat o noapte albă. Max, cățelul familiei, a fost cel care nu s-a oprit din căutări și a găsit-o pe Aurora. 

„Stăteam singuri aici, în întuneric, știind că o fetiță de trei ani este undeva, în frig. Nu era o situație în care să ne ducem acasă și să stăm înveliți în păturile noastre, știind că ea este afară”, a povestit femeia. 

Membrii familiei au continuat căutările și pe intuneric, iar bătrâna a auzit, într-un final, vocea fetiței. 

„Am crezut la început că este o pasăre, dar apoi am auzit-o strângându-mă. Știam că e ea”, a continuat bătrâna. 

Fetița a fost găsită nevătămată, stând alături de Max, bătrânul cățel surd și orb. 

Poliția din Qeensland a publicat pe pagina de Facebook o fotografie cu eroul patruped, titrând: „Băiat bun, Max!”.