Tatăl a trei copii a vorbit pentru prima dată despre incident după ce a început să fie considerat un fel de „erou” în Rusia.
Bărbatul a declarat că ursul care cântărea jumătate de tonă a apărut „de nicăieri” și că „nu avea nicio armă la el, nici măcar un cuțit” pentru a se apăra de animal.
Nikolay a recunoscut că în momentul respectiv nu-i mai păsa dacă „trăiește sau moare”, dar că s-a luptat din răsputeri în timp ce ursul îl mușca de cap.
După ce a supraviețuit atacului, acesta s-a dus acasă unde soția de 25 de ani s-a arătat foarte nervoasă pentru că și-a riscat viața ducându-se într-o pădure îndepărtată din munții Siberiei pentru a aduna coarne de căprioare și elani pentru a le vinde.
În primul interviu după externare, bărbatul a declarat că: „Eram foarte speriat. Credem că ăla e sfârșitul. La un moment dat în timpul luptei, nu mi-a mai păsat dacă trăiesc sau mor. Și nu e în regulă că am gândit asta, îmi iubesc copiii. Prima dată ursul m-a lovit în braț și apoi la cap. Ziarele au relatat greșit – ursul nu mă zgâria cu labele, mă mușca, voia să mă mănânce”.
Dar Nikolay, care are doi fii și o fiica cu vârstă de până în 7 ani, a mărturisit că a găsit puterea de a lupta.
„Ursul m-a mușcat de față, de cap, așa că am atacat și eu. Nu simțem nimic, niciun miros, absolut nimic. Am deschis ochii și i-am văzut fălcile imense. Mi-am încleștat dinții din instinct”.
Inițial bărbatul crede că e propria lui limbă, dar după ce și-a verificat vocea, părea că totul e în regulă.
Apoi și-a dat seama că era limba ursului.
Soția lui a izbucnit în lacrimi când l-a văzut, dar apoi s-a enervat teribil că bărbatul s-a supus unui asemenea risc.
Foto: The Siberian Times