Povestea de dragoste care a făcut înconjurul lumii. Gestul impresionant al unui tânăr de 16 ani care a aflat că are o boală incurabilă

Publicat: 25 06. 2015, 19:09
Actualizat: 05 08. 2015, 09:50

Căsătoria emoționantă a doi tineri adolescenți din Marea Britanie a făcut înconjurul lumii zilele trecute, datorită poveștii triste pe care o ascunde. Băiatul a decis să-și ceară iubita în căsătorie după ce a aflat că suferă de o boală incurabilă și, la doar trei de la ceremonia de cununie, acesta s-a stins din viață.

Omar Al Shaikh, a cărui mamă este o româncă, a aflat că suferă de leucemie în luna martie a acestui an, după ce a leșinat pe terenul de fotbal, scrie The Mirror. Transportat de urgență la spital, adolescentul în vârstă de 16 ani a aflat că are nevoie urgentă de un transplant de celule stem.

„A fost un mare șoc, nu îmi venea să cred”, a povestit Mirabela, mama băiatului. „Plângeam continuu. Iar el (Omar, n. red) îmi spunea Oprește-te, nu vreau să te mai vâd plângând„, și-a amintit ea.

FOTO: birminghammail.co.uk

Găsirea unui donator compatibil a fost însă extrem de anevoioasă, astfel că, recent, Omar a primit vestea că boala a avansat prea mult, iar el nu mai are decât câteva zile de trăit.

Imediat după acest moment, băiatul a decis să o ceară în căsătorie pe Amie Cresswell, iubita lui în vârstă tot de 16 ani.

„A rugat pe cineva să-i aducă o floare”, a povestit mama unui alt pacient internat la Queen Elizabeth Hospital, în același salon cu Omar. „A fost foarte trist, dar, în același timp frumos. Omar nu își putea stăpâni zâmbetul, a fost foarte drăguț”, a adăugat femeia.

FOTO: birminghammail.co.uk

Îmbrăcată într-o rochie precum cea a prințesei Elsa, din celebra animație Disney „Regatul de gheață”, fata a acceptat să se cunune, după ce, în mod simbolic, Omar i-a pus pe deget un inel făcut dintr-o floare.

FOTO: birminghammail.co.uk

„A fost o mică ceremonie, câteva rugăciuni, apoi au semnat actele. Omar a spus Ea va fi întotdeauna soția mea„, a povestit mama lui Amie.

Din păcate, trei zile mai târziu, Omar Al Shaikh s-a stins din viață.