Prima pagină » Magazin » Povestea impresionantă din spatele acestei fotografii

Povestea impresionantă din spatele acestei fotografii

Povestea impresionantă din spatele acestei fotografii

Părinții unei fetițe de 5 ani din Marea Britanie, care a murit înecată într-o piscină, în timp ce se aflau în vacanță în Egipt, au publicat ultima fotografie în care copila apare în viață.

Imaginea este impresionantă, notează The Sun. Chloe apare în fotografie în timp ce face cu mâna spre cameră. „Trăim cu impresia că aici ne-a spus adio”, a spus Sarah Thompson, mama copilei, îndurerată.

Potrivit cotidianului britanic, tragedia s-a întrâmplat în doar câteva momente de neatenție. Părinții povestesc cum au lăsat-o nesupravegheată timp de câteva momente pe Chloe într-o piscină specială pentru copii. În acest timp, copila s-a dus într-o piscină cu valuri. Ajunsă acolo, Chloe a fost luată de valuri și s-a înecat.

Îndurerați, părinții au apelat la poliție pentru a afla ce s-a întâmplat cu fetița lor și cum s-a ajuns la această tragedie. The Sun scrie că Sarah Thompson, în vârstă de 32 de ani este însărcinată în trei luni. „Chloe era foarte fericită de faptul că vom mai avea un cpoil. De abia aștepta să fie sora cea mare. Bebelușul va ști totul despre Chloe, dar nu o va înlocui niciodată. Nimeni nu va putea să o înlocuiască”, a mărturisit mama fetiței.

The Sun scrie că aceasta era prima vacanță petrecută în familie. Sarah, Tony Thompson – tatăl fetiței și Chloe au ales ca anul acesta să plece în vacanță în Egipt. Din păcate, părinții și-au pierdut copilul la doar câteva ore după ce s-au cazat.

LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO pe 19 mai. Report uriaș la LOTO 6/49. A fost adjudecat premiul cel mare la NOROC