Povestea lui Nea Vasile, românul care s-a pierdut în Londra după ce ușile metroului i s-au închis în față

Publicat: 20 01. 2014, 14:27
Actualizat: 29 07. 2014, 20:02

Un român pe nume Vasile Belea, în vârstă de 63 de ani, aflat pentru a doua oară în vizită la Londra la fiul și nora lui, s-a pierdut de băiatul său după ce ușile de la metroul londonez i s-au închis în față și el a rămas pe peron.

Bărbatul, care nu vorbește decât câteva cuvinte în limba engleză, a rătăcit prin metropolă timp de patru zile, fără medicamentele pentru artrită, până s-a reunit cu familia sa îngrijorată.

Norocul său a fost că a avut la el 20 de lire sterline, pe care i-a drămuit, astfel încât în ziua în care a fost găsit, Vasile Belea mai avea la el 3 lire, potrivit stirileprotv.ro.

Nora sa a declarat că bătrânul și-a văzut fotografia în ziarul de la metrou și s-a dus cu ea la poliție.

„Se simte bine. Toată lumea pe care a întâlnit-o a fost foarte amabilă cu el, dar nimeni nu și-a dat seama că este vorba despre o persoană rătăcită”, a povestit nora sa, potrivit BBC.

Povestea lui a fost preluată de mai multe publicații din Marea Britanie, care au scris că Vasile Belea avea la el, în momentul în care s-a pierdut, un abonament la metrou, și un iPhone, dar nu și un card SIM.