Povestea Mariei din Rusia, tânăra cu doctorat care restaurează un avion sovietic Tupolev. „Sigur că visez să-l văd zburând”
Karmanova, în vârstă de 31 de ani, deține un doctorat în matematică și lucrează la Institutul de Matematică Sobolev din Akademgorodok, unul din „orașele științifice” ale Rusiei, scrie CNN.
Maria a devenit pasionată de avioane în timpul unor călătorii îndelungate la bordul acestora. Pasiunea ei a determinat-o să zboare cu aeronavă diverse, precum Lisunov Li-2, Iliușin II-14, II-62 și IL-76, Tupolev Tu-134 și Tu-154B-2, Antonov An-12, precum și elicopterele Mil Mi-2 și Mi-17.
„Calul de bătaie” al aviației sovietice, transformat în sală de cursuri
În cele din urmă, Mariei „i-a căzut cu tronc” vechiul Tupolev Tu-104A, abandonat în Berdsk. Aparatul de zbor a fost unul din cele mai cunoscute din istoria aviatică a Rusiei. Tu-104 a fost lansat la mijlocul anilor 1950, devenind – pentru scurt timp – singurul avion cu reacție operațional din lume, care putea transporta 115 pasageri pe o distanță de peste 2.700 kilometri. Aeronava a rămas „calul de bătaie” al aviației civile sovietice până în anii 1970.
Avionul de față (înregistrat cu seria CCCP-42382), a fost livrat operatorului aerian sovietic Aeroflot în 1958 și a rămas în uz timp de 20 de ani.
Inițial, avionul a zburat pe rute internaționale între aeroportul Vnukovo din Moscova și destinații din afara Cortinei de Fier.
Ulterior, a fost transferat pe aeroportul Pulkovo de lângă St. Petersburg (la acea vreme Leningrad) și apoi pe aeroportul Novosibirsk Tolmachenko. În 1978, Tupolev-ul a fost „scos la pensie” și a ajuns la aerodromul din Berdsk.
Tu-104 a fost folositor chiar și după retragerea din activitate. Astfel, instructorii de aviație l-au folosit ca „sală de clasă” pentru antrenarea parașutiștilor și a piloților de planoare, după care a a căzut în dizgrație și a fost vandalizat de diverși indivizi.
„Mi-ar plăcea să-l văd zburând”
Karmanova a auzit de soarta Tupolev-ului în 2009. Proiectul de restaurare a luat naștere și tânăra a dovedit un angajament ieșit din comun. Provocarea era extraordinară.
Karmanova nu avea nicio experiență în repararea aeronavelor, nicio idee despre ce piese avea nevoie sau de unde să le procure. Mai mult, nu avea nicio schiță a acestui avion sovietic.
Tânăra Maria s-a implicat într-o „luptă” de obținere a tuturor informațiilor disponibile despre configurația cockpit-ului avionului Tu-104A.
Cei de la clubul local de aeronautică au sfătuit-o să apeleze la Administrația de Aviație Civilă din Siberia de Vest, unde foștii piloți i-ar fi putut oferi asistență.
Astfel, a întâlnit un fost copilot de Tu-104, care i-a oferit manualul aparatului de zbor. În cele din urmă, Maria a reușit să înceapă căutarea pieselor lipsă pe piața second hand.
În mod surprinzător, piesele pentru Tu-104 pot fi găsite în Rusia și țările vecine, mai ales pe internet. Din proprii bani, Karmanova a reușit să reasambleze avionul vechi.
„Cockpit-ul este restaurat în procent de aproape 70%, la nivelul celui original, dar încă mai am mult de muncă”, a spus Maria.
Chiar dacă a început această călătorie de una singură, pe parcurs i s-au alăturat persoane pasionate de avioanele sovietice vechi, precum inginerul Vladimir Chebotnikov.
Acesta o ajută pe Maria la instalarea echipamentelor complexe și la restaurarea diverselor piese ale aeronavei rusești. Alți trei oameni s-au alăturat proiectului și localizează piesele lipsă, precum cele ale sistemului electric.
Karmanova este realistă în privința proiectului ei ambițios. „Sigur că visez să-l văd zburând”, spune ea. „Dar acest lucru ar necesita mulți bani, multe documente și multă muncă tehnică. Nu cred că se va întâmpla în viitorul apropiat”.
Un scop mai aproape de adevăr ar fi să repare echipamentul electric, astfel încât luminile și sistemul de comunicație să funcționeze ca în zilele de glorie ale avionului.
Mai mult, tânăra ar putea transforma aeronava în muzeu și doritorii pot deja să viziteze epava pe timp de primăvară și vară. Odată restaurat, avionul va putea primi mai mulți vizitatori, devenind o atracție locală, speră Maria.