Povestea monseniorului Vladimir Ghika, „marele vagabond apostolic”. Biserica Catolică îl va beatifica pe prințul care a murit într-o închisoare comunistă

Monseniorul Valdimir Ghika a fost preot. Scriitor. Prinț. Martir pentru credință. Cei ce l-au avut alături i-au cunoscut bunătatea și îndârjirea cu care a luptat pentru apărarea religiei și a celor slabi. Acum, la 59 de ani de la moartea sa, Biserica Catolică îl va beatifica în „semn de speranță că dificultățile, persecutările și problemele înfruntate în numele credinței nu rămân neluate în seamă”.

Recunoscut drept preot martir de către Papa Francisc, monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat în acest an, intrând astfel în rândul fericiților și sfinților Bisericii Catolice. Sfânta Liturghie a beatificării se va desfășura pe 31 august, la Romexpo, și va fi prezidată de trimisul Papei Francisc, Eminența Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților.

Astfel, monseniorul Vladimir Ghika va fi sărbătorit începând cu anul viitor pe 16 mai, odată cu introducerea în calendarul Bisericii locale, al Arhidiecezei Romano-Catolice de București.

ACTUALITATE Cum petreceau românii Revelionul în comunism. Era singura noapte din an când nu se întrerupea electricitatea

16:59

ACTUALITATE Reacția lui George Simion, după decizia Curții de Apel de a respinge contestația lui Călin Georgescu: „Voi cere mai departe repetarea alegerilor”

16:44

„Este vorba despre maturitatea unei biserici în trăirea credinței. Este un semn de speranță că dificultățile, persecutările și problemele înfruntate în numele credinței nu rămân neluate în seamă”, a explicat pentru gândul preotul Wilhelm Dancă, Rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic din București și decan al Facultății de Teologie Catolică din cadrul Universității București.

Monseniorul Vladimir Ghika va deveni al treilea martir catolic din România, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de către Biserica Catolică, după Szilárd Ignác Bogdánffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare și Oradea, mort în 1949 în închisoarea din Aiud, și János Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort în 1952 în închisoarea din Jilava.

Cererea pentru începerea Procesului în cauza de beatificare și canonizare a monseniorului Vladimir Ghika a fost adresată Sfântului Scaun încă din anul 1991, de către IPS Ioan Robu.

„Încă din 1954 s-a dorit începerea procesului de beatificarea și canonizare a monseniorului, la Paris (ca preot aparținea de Dieceza de Paris), dar toate demersurile din anii ’70 și ’80 au fost oprite de teama repercusiunilor politice ale autorităților comuniste din România asupra Bisericii Catolice din țară”, a precizat pentru gândul preotul Francisc Ungureanu, Postulatorul Cauzei de Beatificare.

Ulterior, după căderea regimului comunist, Sfântul Scaun și-a dat acordul pentru începerea alcăturii dosarului ce avea să stea la baza recunoașterii martiriului din partea Papei Francisc, pe 27 martie 2013. Munca de documentare a mai durat însă mult timp, atât în România cât și în Franța, unde Vladimir Ghika a trăit și a slujit. În Franța a fost înființat Institutul Vladimir Ghika, fondat de cei care l-au cunoscut direct sau indirect pe Monseniorul, cercetători și posesori de documente.

„Au fost făcute cercetari în peste 20 de arhive, ultima disponibilă a fost cea a securității – CNSAS -, care ne-a și dat elementele probatorii cele mai importante pentru martiriul lui Vladimir Ghika”, a arătat preotul Francisc Ungureanu.

„A fost voba despre un proces foarte îndelungat”, a completat preotul Wilhelm Dancă. „La începutul anilor ”90, Papa Ioan Paul al II-lea a lansat episcopilor din Europa de Est îndemnul de a începe pregătirea Bisericilor pentru intrarea în rândul fericiților și sfinților Bisericii Catolice a celor care și-au dat viața pentru credință”, a mai precizat acesta, arătând că monseniorul Vladimir Ghika și-a dedicat viața ajutorării celor din jurul său și propovăduirii credinței. „A fost un apostol al carității intelectuale, nu doar a celei materiale.”

Cine a fost Monseniorul Vladimir Ghika

Vladimir Ghika s-a născut pe 25 decembrie 1873, la Constantinopol (astăzi Istanbul, n. red). Tatăl său, Ion Ghika, a fost general de divizie și ministru plenipotențiar al României în Turcia, iar mama lui, Alexandrina Moret de Blaremberg, era descendentă din regele Henric al IV-lea al Franței.

Nepot al principelui Grigore V. Ghika Vodă, ultimul domnitor al Moldovei, Vladimir Ghika a fost botezat și miruit ortodox, însă pe când avea cinci ani a fost trimis la școală în Franța, la Toulouse, unde a fost lăsat în grija unei familii protestante. Atunci a început să primească educația religioasă specifică acestei confesiuni, mai ales că în zonă nu exista nicio biserică ortodoxă.

După anul 1895, a urmat Facultatea de Științe Politice, frecventând în paralel și cursurile de medicină, botanică, artă, litere, filosofie, istorie și drept. Suferind de angină pectorală, o afecțiune cauzată de un debit sangvin insuficient în arterele coronariene, Vladimir Ghika s-a întors în România unde și-a continuat studiile  până în 1898. În același an, a plecat la Roma, unde s-a înscris la Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, „Angelicum”.

La începutul anilor 1900, Vladimir Ghika face profesiunea de credință catolică, spre stupoare mamei sale care era foarte credincioasă și atașată de Biserica Ortodoxă.

Inițial, dorința sa a fost să devină preot sau călugăr, însă, la sfatul Papei Pius al X-lea, s-a dedicat apostolatului ca laic, desfășurându-și activitatea în orașe precum București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney sau Buenos Aires.

Foto: www.vladimirghika.ro

Supranumit „marele vagabond apostolic” de către Suveranul Pontif de la acea vreme, Vladimir Ghika revine la București, unde deschide primul dispensar gratuit, „Bethleem Mariae”. De asemenea, pune bazele spitalului și sanatoriului Sf. Vicențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță.

În timpul Primului Război Mondial se dedică misiunilor diplomatice și îngrijirii victimelor cutremurului din Avezzano, bolnavilor de tuberculoză din ospiciul din Roma și răniților de război.

Sfințirea lui Vladimir Ghika ca preot

În octombrie 1923, Cardinalul Dubois, Arhiepiscopul locului, îl sfințește ca preot, astfel că timp de 16 ani Vladimir Ghika își desfășoară ministerul sacerdotal în Franța. La scurt timp după hirotonire, îi cere Papei privilegiul de a putea oficia atât în rit latin, cât și bizantin. Acordul Pontifului îl transformă astfel în primul preot român biritual.

Ulterior, i se încredințează o parohie în Villejuif, o mahala săracă și periculoasă a Parisului, unde face eforturi extraordinare pentru educarea locuitorilor. În 1924, întemeiază „Opera fraților și Surorilor Sf. Ioan”, o societate auxiliară de misiuni, și ce își va desfășura activitatea în clădirea unei foste închisori penrtru femei. Din cauza problemelor financiare însă, imobilul este vândut, iar membrii societății se dispersează.

În 1930, este retras din parohia din Villejuif din cauza unei probleme de sănătate, dar este numit Rector al Bisericii Străinilor din Paris.

Un an mai târziu, Vladimir Ghika este numit de Papă Protonotar apostolic (prelat la curtea papală, însărcinat cu înregistrarea și expedierea actelor pontificale, n.red).

Foto: www.vladimirghika.ro

Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial îl surprinde în România, însă refuză să părăsească țara pentru a fi alături de săracii și de bolnavii din București. Din aceleași motive, mai târziu, preferă să rămână în Capitală, deși comuniștii preluaseră puterea.

În seara zilei de 18 noiembrie 1952, monseniorul este arestat sub acuzația de „spionaj în interesul Vaticanului și al puterilor imperialiste”, chiar în timp ce ieșea din casa lui Vasile Stoica, unde fusese să dea asistență bolnavei Maria Radovici (mama actorului Sebastian Radovici).

Este întemnițat la Jilava, unde este bătut crunt și torturat. În urma procesului desfășurat în 1953, când se apără singur, este condamnat la trei ani de închisoare.

Săvârșește însă pedepsa doar parțial, monseniorul Vladimir Ghika murind în pușcărie pe 16 mai 1954. A fost înmormântat inițial în cimitirul din apropierea închisorii Jilava, însă în anul 1968 rămășițele sale au fost mutate în cimitirul Bellu Ortodox din Capitală.

„Gânduri pentru zilele ce vin”

Monseniorul Vladimir Ghika avea o cultură deosebită, astfel că în urma unei munci extraordinare de cercetare în arhivele Vaticanului a publicat volumul „Revue Catolique”. De asemenea, a publicat diverse articole în reviste precum „Convorbiri Literare”, „La Revue Hebdomadaire”, „Les Études”, „Le Correspondant”, „La Revue des Jeunes” și „La Documentation Catholique”.

Obișnuia să își noteze pe bucăți de hârtie scurte concluzii ale meditațiilor personale, o parte dintre acestea fiind reunite și publicate ulterior sub numele „Pensées pour la suite des jours” („Gânduri pentru zilele ce vin”).

Foto: www.vladimirghika.ro

Deși cele mai multe dintre scrierile sale au apărut în limba franceză, unele volume au fost traduse și în română: „Sfânta Fecioară și Sfântul Sacrament” (discursul rostit de monseniorul Vladimir Ghika în noiembrie 1928, la deschiderea Congresului Euharistic de la Sidney), „Spicuiri istorice”, „Femeia adulteră” (piesă de teatru, n. red), „Convorbiri spirituale”, „Interludiile din Talloires” (album de gravuri cu comentarii), „Ultimele mărturii”.

Alte beatificări și canonizări

Potrivit preotului Francisc Ungureanu, Biserica Catolică din România a mai făcut o serie de propuneri pentru beatificare și canonizare a unor români.

„La Roma, într-o fază foarte avansată este procesul episcopului de Iași, Anton Durcovici, mort martir la Sighet în 1951. Se lucrează intens și la cauza grupului de episcopi greco-catolici, toți martiri: Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu. Și Arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia l-a propus spre beatificare pe episcopul Marton Aron, pentru trăirea eroică a virtuților, dosarul aflându-se tot la Roma. La Vatican este și procesul pentru Veronica Antal, propus de Provincia Fraților Franciscani Conventuali din România, care a început și procesul pentru un medic, Martin Benedict”, a conchis acesta.