Premieră emoționantă în Australia: un pui de cangur a supraviețuit în marsupiul unei mame adoptive din altă specie
This browser does not support the video element.
Acest mic cangur era în vârstă de doar cinci săptămâni când mama lui a fost ucisă de căderea unei ramuri în noiembrie anul trecut.
Medicii veterinari au încercat atunci ceea ce au mai reușit anterior cu diferite sub-specii de Wallabies: încredințarea orfanului unei mame care alăptează.
În cursul unei operațiuni delicate, ei au strecurat micul pui de sex masculin, pe care l-au numit Makaia, în buzunarul unui Wallaby (Petrogale xanthopus). Acesta l-a acceptat și l-a îngrijit apoi alternativ atât pe micul său pui cât și pe cangurul adoptat.
„Am fost atât de mișcat să văd că puiul a supraviețuit în perioada critică a primelor 24 de ore”, a explicat responsabilul cu nașterile din cadrul grădinii zoologice, Gayl Males.
Puiul Makaia a locuit trei luni și jumătate în buzunarul mamei Wallaby, iar apoi veterinarii l-au amplasat în grădina zoologică.
Cangurii arboricoli, numiți Goodfellow (Dendrolagus goodfellowi) după descoperitorul lor, zoologul britanic Walter Goodfellow, trăiesc în pădurea tropicală din Noua Guinee. Ei sunt clasificați drept specii pe cale de dispariție de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), menționează AFP, scrie Agerpres.