Premieră în era spațială. Cât timp vor petrece trei astronauți pe Stația Spațială Internațională

Premieră în era spațială. Cât timp vor petrece trei astronauți pe Stația Spațială Internațională
Publicat: 28/03/2015, 11:34
Actualizat: 05/08/2015, 15:40

Capsula Soyuz (misiunea TMA16M), având la bord un echipaj format dintr-un astronaut american, Scott Kelly, și doi cosmonauți ruși, Ghenadi Padalka și Mihail Kornienko, a fost lansată vineri seară, la ora 19.42 GMT, de pe cosmodromul din Baikonur, Kazahstan, și s-a conectat cu succes la ISS sâmbătă, la ora 01.33 GMT, potrivit imaginilor difuzate în direct de televiziunea NASA.

Echipajul din capsula Soyuz a fost întâmpinat la bordul stației de cei trei membri ai echipei din prezent a ISS, americanul Terry Virts (actualul comandant de bord), rusul Anton Shkaplerov și italianca Samantha Cristoforetti, de la Agenția Spațială Europeană. Virts și colega sa italiană se vor întoarce pe Terra în luna mai.

Scott Kelly, în vârstă de 54 de ani, și Mihail Kornienko, în vârstă de 51 de ani, vor reveni pe Terra, însă, abia în martie 2016, iar aceasta va fi cea mai îndelungată perioadă neîntreruptă petrecută pe ISS de la primul ei vizitator, în 2000.

Cosmonautul rus Valeri Poliakov deține recordul pentru cel mai îndelungat sejur pe orbită, cu peste 14 luni consecutive petrecute la bordul fostei stații spațiale Mir, între 1994 și 1995.

Grație acestei misiuni, Scott Kelly va deveni americanul care va petrece cea mai lungă perioadă în spațiu fără întrerupere.

Scott Kelly și Mihail Kornienko au deja o lungă experiență în domeniul zborurilor spațiale, fiecare petrecând anterior șase luni pe ISS.

Înainte de această misiune, Kelly s-a declarat îngrijorat de efectele generate de radiații și microgravitație, care, în timpul misiunilor spațiale îndelungate, slăbesc sistemul imunitar, reduc densitatea osoasă și atrofiază mușchii. De asemenea, starea de imponderabilitate afectează vederea.

„Sper că nu va fi prea greu și că vom putea să trăim și să lucrăm în spațiu pentru perioade mai îndelungate”, a spus el. „Dar nu vom ști asta, până când nu vom încheia acest experiment”, a adăugat astronautul american.

Fratele lui geamăn, Mark, un astronaut pensionar care a efectuat la rândul său mai multe misiuni pe ISS, va participa și el la acest experiment. El va face examinări medicale regulate, la sol, pentru ca echipele medicale să poată să compare parametrii clinici ai săi cu cei ai lui Scott, în perioada în care acesta din urmă se află la bordul ISS.

Teste genomice sunt, de asemenea, în derulare pentru a determina felul în care un zbor îndelungat în spațiu poate să afecteze organismul.

De altfel, Agenția spațială rusă a pus la dispoziția coordonatorilor experimentului toate datele culese pe parcursul misiunilor umane de lungă durată în spațiu, realizate la bordul stației Mir, chiar dacă multe progrese și descoperiri științifice au mai fost făcute de atunci.

Pentru NASA, acest test are ca scop colectarea de date biomedicale pentru pregătirea misiunilor cu echipaj uman de lungă durată, de exemplu, a celor spre Marte, preconizate a debuta în jurul anilor 2030.

La fel ca în timpul precedentelor sale vizite pe ISS, Mark Kelly își va petrece o parte a timpului citind, privind emisiuni de televiziune și meciuri de baschet și de hochei. Dar, de această dată, el intenționează să țină și un jurnal, în care să vorbească despre experiențele și impresiile sale, spunând, totodată, că îi va fi dor de familia sa. Astronautul american este divorțat și are doi copii.

Mihail Kornienko, căsătorit și tată al unei fetițe, spune că „apa care curge și în care poți să înoți, nu sub forma unor bule plutind în spațiu” reprezintă unul dintre lucrurile de care îi va fi cel mai dor pe ISS.

Potrivit cosmonautului rus Ghenadi Padalka, care va fi comandantul ISS pentru primele șase luni din misiunea lui Scott Kelly și Mihail Kornienko, cel mai dur obstacol nu va consta în proba fizică, ci în aceea psihologică. „Să te afli departe de Terra și să trăiești într-un spațiu închis alături de puțini oameni cu care să vorbești va fi, după mine, cel greu lucru pentru ei”, a spus cosmonautul rus.

În decembrie, la Paris, Scott Kelly și Mihail Kornienko au susținut o conferință de presă comună. Ei au explicat cu acea ocazie că tensiunile americano-ruse provocate de criza din Ucraina nu au nicio influență asupra relațiilor dintre ei.

„Trebuie să contăm unii pe alții. Viețile noastre depind de asta. Mihail trebuie să poată să conteze pe mine, în caz de risc. Nu vorbim despre chestiunile politice dintre țările noastre”, a spus Scott Kelly.

„Nu există nicio graniță în spațiu”, a spus Mihail Kornienko. „ISS este un frumos exemplu al felului de a lucra împreună, mai ales pentru politicienii de pe Terra”, a adăugat cosmonautul rus.

„Nu aș putea să îmi doresc profesioniști mai buni pentru această misiuni, suntem cu toții prieteni buni”, a mai spus Kelly.

Astfel, misiunea de cercetare ruso-americană are și valoare simbolică, în contextul conflictului ucrainean relațiile dintre SUA și Rusia fiind cele mai proaste de la sfârșitul Războiului rece, în 1991.

De la lansarea sa, în 1998, ISS a fost finanțată în mare parte de Rusia și SUA, fiecare dintre cele două state depinzând unul de celălalt, iar cooperarea spațială rămâne unul dintre rarele domenii în care colaborarea ruso-americană nu a avut de suferit.

ISS este un proiect spațial în valoare de 100 de miliarde de dolari, la realizarea căruia participă 16 țări. Stația este ocupată în permanență, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotație completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spațiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?