Premieră în România. Cum va sprijini Guvernul echipa națională la Eurovision
Pentru prima dată în istorie, România va fi sprijinită financiar și de Guvern pentru participarea la Eurovision, în 2014 fiind reprezentați de Paula Seling și Ovi, cu melodia „Miracle”.
Este vorba despre o sumă maximă de 50.000 de euro, acordată de Secretariatul General al Guvernului, în care va fi inclus tot ce ține de spectacolul din 10 mai. Contactată de gândul, șefa Delegației României la Eurovision, Liana Stanciu, a precizat că în acești bani veniți de la Guvern vor intra câteva materiale promoționale, un videoclip, plus tot ce are legătură cu prezența pe scenă din timpul spectacolului din finală.
„În premieră, vom fi sprijiniți de guvern, căruia doresc să-i mulțumesc. E vorba de imaginea României, dar să nu credeți că sunt bani mulți. Spectaculos e că avem parte de susținere. Delegația României va fi una normală, în jur de 12-14 oameni, inclusiv Paula și Ovi. Avem doi artiști care pot cânta orice, oricând și oriunde, beneficiem de sprijinul autorităților, așa că anul acesta avem premise interesante pentru a câștiga”, a declarat Liana Stanciu, potrivit ziarului Ring.