Premieră mondială: O artistă rap a fost inclusă în Songwriters Hall of Fame
La ceremonia de joi seară, cariera lui Missy Elliott a fost prezentată de Queen Latifah, laureată a premiilor Grammy, Emmy și Globul de Aur. Printre cei care au omagiat-o pe celebra artistă s-a numărat și fosta primă doamnă a SUA, Michelle Obama, care s-a declarat un mare fan.
Elliott este, totodată, abia al treilea artist rap inclus în Songwriters Hall of Fame, după Jay-Z și Jermaine Dupri, în 2017, respectiv 2018.
Missy Elliott este autoarea propriilor hituri, de la „Get Ur Freak On” la „Work It” și „Lose Control”, dar a compus și pentru un număr mare de artiști, precum regretata Aaliyah, Beyoncé, Whitney Houston, Monica, Mariah Carey, Janet Jackson, Mary J. Blige, Ariana Grande, Destiny”s Child, Fantasia, Jazmine Sullivan, SWV, Total, 702, Mya și Tweet.
Elliott, în vârstă de 47 de ani, a devenit celebră în anii 1990 și a fost recompensată cu cinci premii Grammy, însă nu a mai lansat un album de studio din anul 2005, când a scos pe piață materialul „The Cookbook”. Albumele sale s-au vândut în peste 30 de milioane de copii.
Anul acesta, în Songwriters Hall of Fame au mai fost incluși celebrul artist britanic Cat Stevens și legenda muzicii folk John Prine.
De asemenea, cântărețul american Justin Timberlake a primit premiul Contemporary Icon. Distincția a fost creată în anul 2015 și are ca scop recunoașterea artiștilor-compozitori care au ajuns să aibă un statut de simbol în cultura pop. Prima persoană care a primit această distincție a fost cântăreața Lady Gaga.
Songwriters Hall of Fame este o organizație creată în 1969, dedicată onorării compozitorilor talentați și remarcabili din Statele Unite ale Americii și conservării operelor acestora pentru generațiile viitoare. Artiștii sunt eligibili pentru includerea în Hall of Fame dacă au compus hituri minimum 20 de ani.