PREMIILE UNITER 2012. Lista câștigătorilor

PREMIILE UNITER 2012. Lista câștigătorilor
Publicat: 24/04/2012, 08:57
Actualizat: 24/04/2012, 16:02

„Ultima zi a tinereții”, în regia lui Yuri Kordonsky, de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, a primit, luni seară, premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, în timp ce trofeul pentru regie i-a revenit lui László Bocsárdi, pentru „Caligula”, de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.

Cea de-a XX-a Gală a premiilor UNITER a avut loc luni seară la Teatrul Odeon din Capitală.

Principesa Margareta și Principele Radu au asistat la eveniment, ca și ministrul Culturii Kelemen Hunor și primarul Capitalei Sorin Oprescu, aceștia din urmă înmânând trofeele pentru cel mai bun spectacol, respectiv pentru cea mai bună regie.

Actrița Jacqueline Bisset, actorul și regizorul Michael Pennington și scriitorul Tobias Biancone au fost invitați speciali ai acestei ediții a Galei premiilor UNITER, decernând totodată premii câștigătorilor din acest an. Printre personalitățile teatrului românesc prezente de asemenea pe scenă la decernare s-au numărat Marcel Iureș, Mircea Diaconu și Mariana Mihuț, în timp ce momentele de laudatio pentru premiile speciale au fost susținute de Tompa Gabor, Monica Davidescu, Alice Georgescu, printre alții.

Marina Constantinescu a vorbit despre Alexandru Tocilescu, căruia i-a fost acordat premiul de excelență (in memoriam), în timp ce Victor Rebengiuc a evocat personalitatea lui Liviu Ciulei, căruia i-a fost dedicat un moment special în cadrul galei.

Juriul care a desemnat câștigătorii în acest an a fost format din scenograful Puiu Antemir, actrița Rodica Negrea și criticii Ion Cazaban, Mircea Morariu și Ludmila Patlanjoglu.

Prezentăm în continuare lista completă a premiilor UNITER 2012:

Premiul pentru cel mai bun spectacol: „Ultima zi a tinereții”, după Tadeusz Konwicki, regia Yuri Kordonsky (Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu)

Premiul pentru cea mai bună regie: László Bocsárdi, pentru „Caligula”, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal: Sorin Leoveanu, pentru rolul titular din spectacolul „Caligula” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal: Mariana Mihuț, pentru rolul bunicii din spectacolul „Îngropați-mă pe după plintă”, la Teatrul Bulandra din București

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar: Cornel Scripcaru, pentru rolul Pavel Kirillici Lebedev, din spectacolul „Ivanov”, de la Teatrul Bulandra, București.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar: Ana Ioana Macaria, pentru rolul Nastenka, din spectacolul „Însemnările unui necunoscut”, la Teatrul Bulandra din București.

Premiul pentru cea mai bună scenografie: Nikola Toromanov, pentru scenografia spectacolului „Vizita bătrânei doamne”, la Teatrul Național București.

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: „Shylock”, de Gareth Armstrong, regia artistică Răzvan Popa, o producție a Societății Române de Radiodifuziune

Premiul pentru cel mai bun debut: Raluca Vermeșan, pentru rolul Helen din spectacolul „XXL”, la Teatrul Act din București

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor și a propunerilor membrilor, Senatul UNITER a acordat următoarele premii:

Premiul de excelență – in memoriam Alexandru Tocilescu

Premiul pentru întreaga activitate – Valer Dellakeza (actor), Melania Ursu (actriță), Cristian Hadji-Culea (regizor), Judit Dobre-Kothay (scenografie) și Ștefan Oprea (critică și istorie literară)

Premiul special pentru muzică de teatru – Arpad Konczei

Premiul special pentru teatru de copii – Anca Zamfirescu

Premiul special pentru teatru de păpuși – Liviu Steciuc

În cadrul galei au mai fost decernate:

Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2011: „Ultimul pact”, de Oana Maria Cajal

Premiu special pentru critică de teatru – Monica Andronescu

Premiul British Council – Emil Boroghină

Premiul special al președintelui UNITER: Sandu Mihai Cociașu

Premiul Mecena: Carmen Palade Adamescu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
S-a pus limită. Decizie definitivă cu banii românilor. Interzis prin lege să mai depășești
Zonele răcorite de ploi. Unde vor fi precipitații în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024