Prima pagină » Magazin » Preot de 80 de ani din Italia, șantajat de o femeie din România cu care a întreținut relații intime

Preot de 80 de ani din Italia, șantajat de o femeie din România cu care a întreținut relații intime

Preot de 80 de ani din Italia, șantajat de o femeie din România cu care a întreținut relații intime
Idila a început la spovedanie

O româncă de etnie romă a ajuns în fața unei instanțe de judecată din Italia după ce, o perioadă îndelungată de timp, a șantajat un preot în vârstă de 80 de ani, cu care întreținuse relații intime.

Femeia ar fi primit din partea bătrânului cel puțin 350.000 de euro pentru a nu divulga secretul relației lor. Recent însă, preotul a decis să facă reclamație la poliție, astfel că femeia în vârstă de 32 de ani riscă acum pedeapsa cu închisoarea, relatează Corriere.it.

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu patru ani, când românca a mers la o biserică din Torino pentru a se spovedi. În timpul confesiunii, aceasta i-a făcut preotului mărturisiri extrem de intime, astfel că, după mai multe zile în care femeia a revenit la biserică, a reușit să-l cucerească, scrie sursa citată.

În cele din urmă, cei doi au întreținut relații intime de mai multe ori, atât în mașina femeiii, cât și acasă la aceasta.

După o perioadă însă, femei a început să-l amenințe pe preot, cerându-i bani pentru a păstra tăcerea. Timp de patru ani, bătrânul i-a oferit bani periodic. Când însă a rămas fără bani în cont, preotul a decis să rupă tăcerea și a făcut reclamație la Poliție.

Interogată de autoritățile italiene, românca a recunoscut că l-a șantajat pe bătrân, însă a precizat că acest lucru s-a întâmplat o singură dată. În plus, aceasta a arătat că a primit doar 5.000 de euro, și nu 350.000 așa cum susține preotul.

Românca este acum judecată în stare de libertate.