Prima pagină » Magazin » Prețul incredibil care a fost vândut singurul aparat foto care a ajuns pe Lună și a fost readus pe Terra

Prețul incredibil care a fost vândut singurul aparat foto care a ajuns pe Lună și a fost readus pe Terra

Prețul incredibil care a fost vândut singurul aparat foto care a ajuns pe Lună și a fost readus pe Terra
Un aparat foto a fost vândut la o licitație cu peste 500.000 de euro

Aparatul de fotografiat, un model Hasselblad 500, putea fi atașat în partea din față a costumului unui astronaut și era estimat între 150.000 de euro și 200.000 de euro, au precizat reprezentanții galeriei Westlicht, organizatoarea licitației.

Astronautul american Jim Irwin a folosit aparatul Hasselblad 500 și a realizat 299 de fotografii în cele trei zile petrecute pe Lună în timpul misiunii Apollo 15, în anul 1971. Aparatul a fost pus în vânzare de un colecționar italian, care îl cumpărase de la un american.

În total, NASA a trimis 14 aparate foto în spațiu în cadrul misiunilor sale Apollo, între anii 1969 și 1972, însă doar unul dintre ele a fost readus pe Terra, probabil din cauza problemelor ce apăreau în momentul scoaterii filmului.

Celelalte 13 aparate, cântărind fiecare mai multe kilograme, au fost abandonate pe Lună, pentru a permite astronauților să aducă pe Terra roci lunare. În acele vremuri, chestiunea greutății reprezenta o sursă de îngrijorare majoră în cadrul misiunilor spațiale.

Potrivit Galeriei Westlicht, noul proprietar al aparatului este omul de afaceri japonez Terukazu Fujisawa, care deține un lanț de magazine de produse electronice.

Galeria Westlicht a vândut la licitație, în 2012, cel mai scump aparat de fotografiat din lume, un prototip Leica din 1923, care a fost achiziționat cu 2,16 milioane de euro.

Recomandarea video

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit