Prima pagină » Magazin » Prim-planuri spectaculoase cu dunele de pe Marte, oferite de NASA

Prim-planuri spectaculoase cu dunele de pe Marte, oferite de NASA

După mai bine de trei ani petrecuți pe suprafața planetei Marte, roverul Curiosity ne oferă câteva prim-planuri cu adevărat spectaculoase de pe planeta roșie.

Deși au mai fost fotografiate și până acum de sateliții care orbitează Marte, dunele, unele de mari dimensiuni, nu au fost imortalizate niciodată atât de aproape și în detaliu, relatează Business Insider.

Este prima dată când oamenii de știință de la NASA au ocazia să studieze îndeaproape dunele de nisip active de pe altă planetă.

Aceștia sunt interesați pentru moment de mărimea firelor de nisip și de morfologia acestora, a declarat Lauren Edgar, parte din echipa Curiosity și cercetător în geologie.

Forma dunelor se schimbă în timp, sub efectul vântului marțian și al miniavalanșelor.

Aceste schimbări în ondulația dunelor au loc când acestea devin prea grele, acumulându-se prea mult nisip deasupra. Baza, formată tot din nisip, nu mai poate susține greutatea, moment în care apar miniavalanșele.

Acest fenomen se întâmplă în mod similar și pe Pământ.

Oamenii de știință nu au văzut până acum nicio miniavalanșă în plină acțiune, însă speră să fie martorii acestui fenomen.

 

Autor