Prima boală care poate fi eradicată fără vaccinuri sau medicamente

Prima boală care poate fi eradicată fără vaccinuri sau medicamente
Publicat: 02/10/2016, 16:23

Acum, umanitatea este aproape de eradicarea unei alte boli de care s-ar putea să nu fi auzit: boala viermelui de Guineea.

Chiar dacă rareori este letală, motiv pentru care nici nu i s-a dat atenția necesară, boala viermelui de Guineea sau Dracunculoză, poate fi eliminată permanent.
Oamenii capătă această infecție atunci când beau apă contaminată cu larve de la viermele Dracunculus medinensis, numit și „vierme Guineea.” Larva pătrunde apoi prin peretele intestinului și crește in interiorul corpului uman vreme de aproximativ un an, ajungând la o lungime de 80 de centimentri.
Viermele migrează prin mușchi, apoi iese de obicei prin picior, printr-un proces destul de dureros. Agonia poate dura până la 30 de zile, timp în care persoana infectată va încerca să calmeze arderile prin scufundarea zonei afectate în apă, lucru care de fapt va duce la eliberarea ouălelor viermelui și repornirea ciclului de infecții.
În anii ’80, în timpul unei călătorii în Ghana, fostul președinte american Jimmy Carter a fost martorul unei scene care l-a făcut să ia măsuri. „Am văzut o tânără femeie ținând în brațe un copil…Dar nu era un copil — era sânul ei drept,” a spus Carter. „Era de lungimea unui picior. Și din sfârcul ei ieșea un vierme de Guineea. ” Femeia avea un total de 11 viermi în corpul său. A fost o scenă de neuitat ce l-a făcut pe președintele american să pună bazele unei organizații non-profit Carter Center ce avea ca misiune eradicarea bolii viermelui de Guineea.
În 1986, existau mai bine de 3,5 milioane de cazuri de infecții cu viermele de Guineea în toată lumea, în aproape 24.000 de localități din 21 de țări din Asia și Afica. Acum, după trei decenii de muncă, au mai rămas doar 126 de cazuri, au anunțat în cadrul unei expoziții la Muzeul American de Istorie Naturală, numită Countdown to Zero: Defeating Disease, cei de la Carter Center. Mai mult de atât, boala a mai fost depistată doar în 30 de sate din patru țări, doar în Africa. Dacă această tendință continuă, Dracunculoza va deveni în curând prima boală care urmează să fie eradicată fără vaccinuri sau medicamente.
Dracunculoza este candidatul ideal pentru eradicare, deoarece aceeastă infecție se transmite doar printr-o singură rută , iar dacă se întrerupe, infecția poate fi oprită. Din urmare, strategia a fost una simplă: educarea locuitorilor din satele afectate, distribuirea unor filtre ieftine ce puteau fi utilizate pentru a alimina paraziții din apă.
Dispozitivele erau de fapt niște tuburi de plastic echipate cu un filtru, o plasă de oțel, pe care o puteau lua oriunde și folosi oricând. De asemenea, cei care raportau cazuri de oameni infectați primeau o recompensă de 100 $, o sumă considerabilă pentru acele locuri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...