Will și soția sa Kelen au fost consternați să vadă afișul, lat de aproape 8 metri și înalt de 4, cu mesajul: „Bine ai venit pe lume, Carter Louise Settle!”.
„Când am văzut surpriza am avut un moment din acela de ‘O, Doamne!’. E atât de mare și de… roz. E și destul de neplăcut vederii la volan, trebuie să recunosc. Îți intră în ochi, nu-ți vine să crezi că vezi așa ceva. Cred că este o idee foarte, foarte drăguță și va fi o poveste amuzantă pe care să i-o spunem mai târziu. E palpitant”, au spus fericiții părinți.
Micuța Carter este prima fetiță care s-a născut în familia Settle de 137 de ani încoace. „M-am întrebat ce se întâmplă. Pur și simplu nu este posibil. Am fost absolut șocată. Toată familia noastră era acolo. Mama pur și simplu a înnebunit, întotdeauna și-a dorit o fată. Era în extaz, nu-i venea să creadă”, a declarat Settle.