Prima formă geometrică descoperită în ultimii 400 de ani. Cum arată „poliedrul Goldberg” – FOTO
Matematicienii din Grecia Antică, în special Platon, au clasificat formele solide cu multe mii de ani în urmă. De atunci, foarte puține figuri geometrice „solide” au fost descoperite, iar ultima dintre ele a fost identificată în urmă cu 400 de ani.
Matematicienii americani de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) au anunțat că au identificat o a patra clasă de „poliedru convex echilateral”, pe care au denumit-o „poliedrul Goldberg”, inspirându-se din felul în care formele apar în mod natural în ochiul uman. Descoperirea lor ar putea conduce la identificarea unui număr infinit de forme solide complexe.
Primul tip de forme solide care a fost descoperit este cunoscut sub denumirea de „solidele lui Platon”, care includ cubul, tetraedrul (o structură 3D alcătuită din patru fețe triunghiulare), octaedrul (structură 3 alcătuită din opt fețe triunghiulare), dodecaedrul (poliedru cu 12 fețe triunghiulare) și icosaedrul (poliedru cu 20 de fețe triunghiulare și 30 de muchii).
Toate aceste forme geometrice sunt destul de obișnuite și apar în mod natural în mediul înconjurător.
Doar două alte tipuri de forme solide au fost identificate după ele: „solidele lui Arhimede”, care includ icosaedrul trunchiat (un poliedru cu 32 de fețe), și foarte complexele forme 3 denumite „solidele lui Kepler”, descoperite în urmă cu 400 de ani, în rândul cărora se află poliedrul rombic.
Noua formă geometrică, care seamănă cu o minge de fotbal, are o structură ce a fost explicată prin metode matematice și ar putea duce la descoperirea unui număr infinit de forme similare, se afirmă într-un articol publicat în revista The Conversation.
Stan Schein de la UCLA studia retina ochiului uman în momentul în care a fost intrigat de structura de poliedru a unei proteine denumite „clahrin”, care transportă energie în celule și în afara lor și creează o mulțime de forme.
Profesorul american a obținut și o explicație matematică pentru această formă și, în timp ce lucra la acest proiect, a citit o lucrare scrisă de Michael Goldberg, un matematician din secolul al XX-lea, care era convins că descoperise un nout set de forme geometrice – poliedre complexe alcătuite dintr-un amestec de pentagoane și hexagoane.
Deși Stan Schein nu credea că formele lui Goldberg erau poliedre perfecte, el considera însă că acestea reprezentau într-adevăr o nouă clase de forme geometrice, pe care le-au denumit „poliedre Goldberg” în memoria matematicianului decedat.
Oamenii de știință sunt entuziasmați de această descoperire, întrucât noul poliedru are o structură similară cu aceea a virusurilor. Dacă cercetătorii reușesc să descrie cu acuratețe geometria unui virus, precum cel al gripei, atunci ei pot să găsească metode mai bune pentru a îl combate.