Prima ofertă din Liga I pentru Dumitru Dragomir

Publicat: 14 11. 2013, 16:30
Actualizat: 01 02. 2019, 05:08

Președintele de onoare al clubului Ceahlăul Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a declarat, joi, după alegerile la președinția LPF, că i-a propus fostului șef al ligii, Dumitru Dragomir, să conducă gruparea moldoveană, dar a fost refuzat de acesta.

„L-aș susține pe Dragomir la președinția FRF, eu zic că e un competitor bun, are valoarea lui și poate acolo ar fi altceva. Eu cred că poate deocamdată să rămână lângă Gino Iorgulescu cel puțin consilier. Eu i-am propus să vină și președinte la Ceahlăul, dar suntem prea mici probabil. Dacă era Steaua poate s-ar fi dus”, a spus Ștefan.

Oficialul grupării nemțene a propus în cadrul Adunării Generale a LPF acordarea unei sume compensatorii pentru Dumitru Dragomir: „Eu am propus acea sumă pentru Dragomir. Am zis că, așa cum se dau salarii compensatorii sau cum se pensionează cineva, să dăm și în acest caz”.

Ștefan a afirmat că patru cluburi și-au schimbat opțiunile în ultima clipă. „Eu am spus că mizez pe 10 voturi, deși am avut promisiuni de la 15 cluburi. Probabil patru și-au schimbat opțiunea dimineață sau după pledoaria domnului Dragomir. Important este că s-a făcut o schimbare. Îl felicit și pe domnul Dragomir, a fost fair-play. Și cred că trebuie să rămână alături de fotbalul românesc, pentru că a făcut și lucururi bune, dar și mai puțin bune. Oricum, experiența dânsului contează”, a precizat oficialul Ceahlăului.

Referitor la cazurile unor președinți de club care i-ar fi promis lui Dragomir că îl vor susține la alegeri și apoi s-au răzgândit, Ștefan a spus că nu e cazul lui, Iorgulescu fiind de la început preferatul său. „Nu cred că e cazul meu, eu nu l-am trădat pentru că am spus că îl votez pe Gino Iorgulescu. Și acum opt ani l-am votat pe Dragomir și i-am spus lui Gino că nu îl votez. Eu așa sunt. Nu pot să-mi dau seama la cine s-a referit Dragomir când a spus că a fost trădat de curve. Și eu spun că au fost 15 care ne-au zis că sunt cu noi și au ieșit 11. Eu știam că politica e curvă, acum dacă intră și fotbalul nu știu. Nu am fost pornit împotriva lui Dragomir, am spus că trebuie să vină cineva cu o gândire nouă, cu proiecte noi. Și eu am al treilea mandat la Primărie și am jurat că nu mai candidez. Trei mandate sunt suficiente. Dacă vine cineva nou este benefic. Eu consider că Gino Iorgulescu are relații pe plan internațional și poate să ajute fotbalul românesc în sensul ăsta. Și are și susținerea politicului, care poate să ia niște măsuri în favoarea sportului”, a spus Gheorghe Ștefan.

Întrebat dacă e adevărat că Gino Iorgulescu ar fi avut legături cu membrii „cooperativei” în anii ’90, Ștefan a spus: „Astea sunt prescrise. Dar când a existat cooperativă? Eu nu-mi aduc aminte. S-au prescris vorbele de atunci”.

Gheorghe Ștefan a afirmat că și relațiile de prietenie cu liderii politici l-ar putea ajuta pe Iorgulescu să-și ducă la îndeplinire programul expus președinților de cluburi. „Politicul are dreptul să aibă preferințe, oricine, că e președinte sau prim ministru are niște opțiuni. În alte țări, politicul a intervenit cu demiteri abuzive, asta înseamnă implicarea politicului. Aici s-a votat democratic și orice om are preferințe. Să sperăm că Guvernul României va ajuta sportul românesc, nu numai fotbalul. Cred că trebuie luate niște măsuri pentru a ajuta fotbalul. Domnul Ponta trebuie să găsească soluții legislative, care să ajute sportul românesc. Nu știu dacă a avut Iorgulescu și sprijinul puterii și al opoziției, asta stabiliți dumneavoastră”, a mai spus Gheorghe Ștefan.

Fostul conducător al FC Național, Gino Iorgulescu, a fost ales în funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), el învingându-l la alegerile de joi pe Dumitru Dragomir, care se afla la conducerea forului din 1996. Iorgulescu a primit 11 voturi, iar Dragomir 7.

Dumitru Dragomir era președintele LPF din 1996, fiind reales în această funcție în octombrie 2000, când l-a avut contracandidat tot pe Iorgulescu, în noiembrie 2005 și în noiembrie 2009. La alegerile din 2000, Dragomir a primit 11 voturi, iar Gino Iorgulescu a obținut cinci voturi.

Prosport a relatat că Gino Iorgulescu, candidat la șefia Ligii Profesioniste de Fotbal, s-a întîlnit, miercuri seară, la un hotel cu premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea și cu zece oficiali ai unor cluburi de fotbal.