Prima reacție a cântărețului Enrico Macias, după ce a aflat că Osama bin Laden îi asculta piesele: ”Ar fi foarte ciudat”

Publicat: 18 08. 2015, 12:50

Vestea l-a mirat pe cântărețul francez. Contactat de France TV Info, interpretul piesei ‘Les filles de mon pays’ s-a arătat surprins și ‘stânjenit’ de faptul că muzica lui era pe placul fostului lider al Al-Qaida, relatează 20minutes.fr.

‘Sunt sigur că informația nu este serioasă, trebuie să fie un zvon’, a declarat Macias la France TV Info. Cântărețului nu îi vine să creadă că lui Bin Laden îi plăceau melodiile lui.

‘Omul responsabil de atentatele din 11 septembrie să îl asculte pe cel care cântă ‘Enfants de tous pays’ ar fi un lucru foarte ciudat’, a spus el, adăugând că ‘printre regulile stabilite de Osama Bin Laden se număra și interdicția de a asculta muzică, astfel încât m-ar mira să fi avut CD-urile mele’.

La început Enrico Macias a crezut că este vorba de o farsă telefonică, dar în cele din urmă a constatat cu amărăciune că din păcate piesele sale nu l-au împiedicat pe Bin Laden să comită atrocități, scrie Agerpres.